Regia Nationala a Padurilor – Romsilva a introdus o noua metoda de teledetectie pentru depistarea taierilor ilegale de arbori prin care poate fi comparata situatia actuala a unei paduri cu cea inregistrata in urma cu 5 ani.
“Am introdus cu ajutorul Institutului de Cercetari si Amenajari Silvice niste metode noi de teledetectie prin care se poate compara pe ortofotoplanuri situatia padurii cu 5 ani in urma si situatia actuala, in asa fel incat padurarul, titular de canton, nu mai poate comenta si veni cu tot felul de argumente ca nu este vinovat de sustragerile de lemn de pe suprafata respectiva. Prin aceasta noua metoda de teledetectie incercam sa depistam toate situatiile si toate focarele de acest tip, iar rezultatele sunt spectaculoase”, a declarat directorul general al Regiei Nationale a Padurilor (RNP) – Romsilva, Adam Craciunescu.
Acesta a precizat ca in padurile administrate de Romsilva poate sa exploateze lemn si un agent economic caruia regia ii da acest drept, insa problemele apar cand agentul taie in plus, iar padurarul nu sesizeaza aceste fapte.
Seful Romsilva nu neaga faptul ca unii dintre angajatii regiei sunt vinovati de sustrageri de lemn sau neglijenta in serviciu pe padurile administrate, insa toate cazurile depistate – 37 de persoane numai in primele 5 luni ale anului – au fost deferite justitiei.
“Intr-adevar, populatia a perceput in ultimii 20 de ani ca regia este cel mai mare administrator si ar fi raspunzatoare de tot ceea ce se intampla in paduri. Nu va ascund ca si noi avem probleme, la Bihor, la Maramures, Cluj sau la Giurgiu, dar sunt cazuri pe care le descoperim si le gestionam”, a adaugat directorul general al regiei, citat de Agerpres.
Romsilva administreaza, pe langa cele 3,2 milioane de hectare de paduri ale statului, si un milion de hectare fond forestier din proprietatea persoanelor fizice sau juridice, iar in ultimul timp tot mai multe primarii solicita serviciile silvice oferite de Romsilva, chiar daca tarifele de administrare sunt mai mari decat cele oferite de ocoalele private.