Marea debarasare se muta la tara

GORJ. Agentia pentru Protectia Mediului Gorj va organiza a patra editie din campania Marea debarasare la nivelul judetului, in mediul urban si in patru localitati din cel rural.
marea debarasare la sate
Cetatenii din comunele Balesti, Dragutesti, Turburea si Scoarta vor putea scapa de electronicele vechi pe care le au depozitate prin gospodarii si care le ocupa spatiul degeaba. „Evenimentul se va desfasura pe tipicul editiilor anterioare: cetatenii scot in fata locuintei deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE), urmand ca autoritatile publice locale, prin operatorii de salubritate sau alti operatori economici, sa le colecteze si sa le transporte la punctele special amenajate. Un lucru bun, pe care am promis ca il voi face, este acela ca, de data aceasta, Marea debarasare va avea loc si in mediul rural. Sunt sigur ca la tara oamenii au echipamente vechi, de care nu mai au nevoie. Sper sa strangem mai multe deseuri de data aceasta”, a precizat Gheorghe Fometescu, directorul Agentiei pentru Protectia Mediului Gorj.

Peste 1.950 de kilograme de deseuri electrice si electrocasnice s-au strans in judetul Gorj in prima sambata a lunii octombrie. Cantitatea nu i-a multumit pe reprezentantii autoritatilor locale. In municipiul Targu Jiu au fost adunate de la cetateni doar 680 de kilograme de deseuri electrice si electrocasnice. La Turceni, Bumbesti-Jiu si Motru s-au strans intre 200 si 300 de kilograme.

Sursa: Gazeta de Sud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *