Array

Mediul, insanatosit cu fonduri europene

Specialistii Ministerului Mediului au transmis spre aprobare Comisiei Europene primele doua proiecte care vor fi finantate prin Programul Operational Sectorial (POS) de Mediu, a caror valoare este de aproximativ 270 milioane de euro. In total, ministerul a pregatit 15 proiecte, restul de 13 urmind sa fie lansate in curand. Unul dintre acestea vizeaza modernizarea infrastructurii de apa si apa uzata in Medias.
Sase axe de dezvoltare ofera sanse unice pentru Romania

Cele doua proiecte lansate acum se incadreaza pe prima axa prioritara din POS si vizeaza extinderea si reabilitarea sistemelor de apa si apa uzata in judetele Cluj-Salaj si Giurgiu. Proiectul din zona Cluj-Salaj are o valoare de aproximativ 197 milioane de euro si presupune reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa potabila si canalizare din localitatile Cluj Napoca, Dej, Gherla, Huedin, Zalau, Simleul Silvaniei, Jiubou si Cehu Silvaniei. Cel de-al doilea proiect, a carui valoare este de aproximativ 72 de milioane de euro, vizeaza reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa potabila si canalizare din localitatile Giurgiu, Bolintin Vale si Mihailesti. Termenul de finalizare a investitiilor este estimat pentru anul 2013, in cazul ambelor obiective.
15 in total

Potrivit reprezentantilor Ministerului Mediului, dupa trasmiterea proiectelor, aprobarea acestora de catre Comisie se face in termen de maximum trei luni de la primirea aplicatiei de finantare. Proiectele transmise CE spre aprobare fac parte din cele 15 proiecte pregatite de Ministerul Mediului pentru accesarea fondurilor europene in 2007. Acestea corespund primelor doua axe prioritare prevazute de POS Mediu. Astfel, zece proiecte vizeaza extinderea si modernizarea sistemelor de apa si apa uzata, iar celelalte cinci se incadreaza pe cea de-a doua axa prioritara din POS Mediu – dezvoltarea sistemelor de management integrat al deseurilor si reabilitarea siturilor contaminate.
Mediasul vine la rand

Primele zece proiecte presupun modernizarea infrastructurii de apa si apa uzata in principalele aglomerari din judetele Teleorman, Giurgiu, Calarasi, Tulcea, Gorj, Olt. De asemenea, aceleasi investitii privind sectorul de apa sint programate, prin aceste proiecte, pentru orasele Codlea, Rupea, Zarnesti – din judetul Brasov, Medias, Agnita, Dumbraveni, Copsa Mica – in judetul Sibiu, pentru zona Turda-Cimpia Turzii din judetul Cluj, precum si pentru principalele aglomerari din judetele Cluj si Salaj. In ceea ce priveste proiectele incluse pe cea de a doua axa prioritara a POS Mediu, acestea vizeaza realizarea unor sisteme integrate de management al deseurilor solide in sase judete – Giurgiu, Maramures, Bistrita Nasaud, Vrancea, Harghita si Covasna.
Asistenta ISPA

Potrivit directorului general al Autoritatii de Management pentru Programul Operational Sectorial de Mediu, Liliana Chirila, cele zece proiecte privind sectorul de apa si apa uzata au o valoare de peste 800 de milioane de euro, finantare asigurata prin POS Mediu, axa prioritara 1. Celelalte cinci proiecte privind managementul integrat al deseurilor au o valoare totala de 200 de milioane de euro si vizeaza ce-a de-a doua axa prioritara. Intrucit valoarea fiecaruia dintre proiecte depaseste 25 de milioane de euro, potrivit normelor europene, acestea necesita aprobarea CE. Toate cele 15 proiecte au beneficiat de asistenta tehnica din fonduri ISPA.
Anul viitor

De asemenea, potrivit oficialului Ministerului Mediului, in 2008, ministerul va transmite CE alte 25 de proiecte care au fost pregatite prin fonduri ISPA. Un numar de 15 proiecte, cuprinse in prima axa prioritara, au o valoare de 1,5 miliarde de euro, iar celelalte zece, care vizeaza managementul deseurilor, au o valoare de 500 de milioane de euro. Totodata, Ministerul Mediului mai pregateste, cu sprijin financiar de la Banca Mondiala, alte 12 proiecte pe sectorul de apa, pentru care a demarat asistenta tehnica. Potrivit Planului Operational Sectorial pentru Infrastructura de Mediu, Romania va putea accesa, in perioada, 2007-2013 fonduri comunitare in valoare de 4,5 miliarde de euro, la care se adauga cofinantarea de la bugetele de stat si locale de un miliard de euro. Finantarea europeana va proveni din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala si din Fondul de Coeziune.
Axe prioritare

Axa 1: extinderea si modernizarea sistemelor de apa si apa uzata, finantare europeana de 2,7 miliarde de euro, cofinantare nationala de aproximativ 490 de milioane de euro;

Axa 2: dezvoltarea sistemelor de management integrat al deseurilor si reabilitarea siturilor istorice contaminate, finantare comunitara de 882 de milioane de euro, contributie nationala in valoare de 220 de milioane de euro;

Axa 3: reducerea poluarii provenite de la sistemele de incalzire urbana, investitii de 458 de milioane de euro, jumatate reprezentind fonduri europene, jumatate fiind contributia nationala;

Axa 4: implementarea sistemelor adecvate de management pentru protectia naturii, fonduri europene – 172 de milioane de euro, 43 de milioane de euro de la bugetul de stat;

n Axa 5: protectia impotriva inundatiilor si reducerea eroziunii costiere, fonduri europene in valoare de peste 270 de milioane de euro, contributia de la bugetul de stat – 47 de milioane de euro;

Axa 6: asistenta tehnica, finantare europeana de 181 de milioane de euro si cofinantare nationala de 45 de milioane de euro.

Sursa: Monitorul de Sibiu

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,152FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente