Moby se lanseaza in comertul online cu produse destinate stilului de viata vegan

Dieta raw vegan – alimente permise si nepermise
Moby se lanseaza in comertul online cu produse destinate stilului de viata vegan
DJ-ul si cantaretul american Moby isi lanseaza un site web destinat comertului cu produse special concepute pentru stilul de viata vegan, initiativa fiind o continuare a proiectului restaurantului nonprofit Little Pine, informeaza contactmusic.com.

Moby, un cunoscut activist pentru drepturile animalelor si vegan de o viata, a deschis in noiembrie 2015 restaurantul non-profit Little Pine, care serveste mancare vegana, fara derivate animale, in cartierul Silver Lake din Los Angeles.

Acesta isi extinde compania Little Pine cu un site de comert online care cuprinde si „Cadouri inspirate si bunatati Little Pine”, printre care se numara bunuri destinate consumului, produse de sanatate si frumusete, ceaiuri si carti. Toate produsele sunt vegane, prietenoase cu animalele si fabricate etic. Toate profiturile vor fi donate unor organizatii de binefacere pentru animale, la fel cum se intampla cu mare parte din incasarile restaurantului sau.

De asemenea, Moby isi va lansa mult-asteptatul album „Long Ambients 2016: sleep, calm on the site”.

Veganismul este atat o dieta, cat si un stil de viata, ce consta in excluderea folosirii animalelor pentru mancare, imbracaminte sau orice alt scop. Principiul de baza al veganismului este angajamentul etic fata de drepturile animalelor, mediul inconjurator, sanatatea umana si alte considerente religioase si/sau spirituale.

Spre deosebire de vegetarianism, care este este o dieta alimentara, din punct de vedere dietetic, veganismul exclude si mierea, produsele lactate si ouale, iar din punct de vedere filosofic, veganismul interzice folosirea oricarui tip de produs animal, haine si alte accesorii de origine animala.

Moby, pe numele sau adevarat Richard Herman Melville, a inceput sa faca muzica inca de la varsta de 9 ani, la 13 ani avand deja prima sa trupa de muzica punk, Vatican Comandoes. Cariera sa muzicala a capatat in timp valente dintre cele mai diverse, ajungand de la rock, punk si heavy metal la dance, techno si chiar ambiental. Primul sau single, „Go”, a fost lansat in 1991, fiind extrem de bine primit de public si inclus de revista Rolling Stone in topul celor mai bune piese din toate timpurile.

De-a lungul timpului, pasiunea neobosita de a face muzica i-a adus lui Moby vanzari de peste 20 de milioane de discuri in toata lumea, el fiind celebru nu doar pentru compozitiile proprii, ci si pentru colaborarile cu numerosi alti artisti, precum Sophie Elis Bextor, Britney Spears, Gwen Stefani si Kelis, si remixurile realizate pentru staruri ca David Bowie, Metallica, The Beastie Boys si Public Enemy.

Opt albume de studio ale lui Moby au fost premiate cu discuri de aur si platina, acesta lansand nenumarate compilatii si EP-uri. Hituri ca „Hymn”, „Feeling So Real”, „Come on Baby”, „Why Does My Heart Feel So Bad?”, „Lift Me Up”, „Natural Blues”, „Porcelain”, „Find My Baby”, „Jam for the Ladies”, „Slipping Away”, „I Love to Move in Here” i-au adus lui Moby statutul de artist cult in istoria muzicii. De-a lungul carierei, a sustinut peste 3.000 de concerte live, fiind cap de afis la festivaluri internationale precum Glastonbury, Exit, Werchter si Benicassim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *