Mutatiile HIV se transmit rapid la nivelul populatiei

Virusul HIV se adapteaza foarte repede, la nivelul populatiei globale, fapt ce reprezinta o provocare in plus in cautarea unui posibil vaccin, spun cercetatorii.
HIV
Oamenii de stiinta stiu ca virusul imunodeficientei, sau HIV, se modifica constant in oamenii afectati pentru a gasi noi metode de a ataca celulele.
Un studiu nou publicat in jurnalul „Nature” sugereaza ca schimbari care ajuta virusul sa se adapteze, ajung intr-un ritm foarte rapid si la restul populatiei.
„Se stia clar dinainte ca virusul poate evolua in fiecare persoana infectata, dar nu are nici o relevanta, din punctul de vedere al unui vaccin, daca nivelul de evolutie al virusului ramane mereu acelasi in cadrul populatiei”, a declarat profesorul Philip Goulder, imunolog la Universitatea Oxford, care a realizat studiul.
„Concluzia studiului este ca atunci cand vom gasi un vaccin care functioneaza, foarte probabil va trebui sa fie schimbat constant pentru a tine pasul cu evolutia virusuilui”, a mai afirmat Goulder.
In acest moment nu exista tratament pentru SIDA (sindrom imuno deficitar acut) si peste 33 de milioane sunt infectati in toata lumea. Cocteiluri de medicamente pot controla virusul si pastra pacientul sanatos, dar este doar o solutie temporara.
SIDA a ucis pana acum mai mult de 25 de milioane de oameni de la inceputul anilor 1980.

Sursa: Realitatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *