Noile reglementari ale Legii 211/2011, care modifica vechea Lege 78, permit masuri mai dure ale Garzii de Mediu impotriva celor care nu gestioneaza sau gestioneaza incorect deseurile periculoase ❚ Un control recent in Dambovita, la o firma din Parcul Moreni, va avea ca finalitate un dosar penal ❚ Nu numai ca asa-zisul administrator nici nu stia ce deseuri avea – si era vorba despre solventi, uleiuri, azbest, dar isi schimbase denumirea firmei de mai multe ori ❚ Potrivit prim comisarului GNM, Mihail Druga, firma avea legaturi… la fel de periculoase ca deseurile, in toata tara si in judet
In domeniul gestionarii deseurilor periculoase au aparut noi reglementari, respectiv Legea 211/2011 care a inlocuit Legea 78. Potrivit prim comisarului Garzii Nationale de Mediu Dambovita, Mihail Druga, noile prevederi legale pun accent mai mare pe gestiunea deseurilor periculoase. Prim comisarul GNM Dambovita, Mihail Druga, a declarat recent presei ca la nivelul judetului sunt unele firme care nesocotesc prevederile de protectia mediului si nu gestioneaza corect deseurile periculoase.
Intr-o asemenea situatie a fost descoperita o firma din Moreni, a sustinut prim comisarul GNM Dambovita, , care a aratat ca aceasta functiona in Parcul Moreni. „Am gasit-o neetichetand, nu are gestiune foarte corecta si la ora aceasta se face o analiza. Am dat si o amenda zilele trecute, dar cred ca in cele din urma se va finaliza cu dosar penal”, a explicat Mihail Druga, adaugand ca acolo ar fi vorba de „tot felul de deseuri, de la uleiuri pana la azbest si deseuri periculoase din solventi, si multe alte substante periculoase. Se face o analiza pentru ca la control am avut surpriza sa vedem ca nici respectivul administrator nu stia ce are”, a declarat prim comisarul GNM Dambovita.
Acesta a mai dezvaluit ca respectivul agent economic „probabil pentru ca era constient ca prin ceea ce face incalca legea, a recurs la a-si schimba de mai multe ori denumirea. Verificarile la respectiva firma au scos la iveala legaturi ale acesteia in alte zone din tara: Iasi, Targu Mures, Campulung si unul la noi”. Neutralizarea deseurilor periculoase se face cu preturi foarte mari, de aceea banuieste prim comisarul GNM Dambovita ca firma ar fi recurs la modificarea denumirii pentru a i se „pierde urma”