O asociatie medicala americana ii cere presedintelui Barack Obama sa nu mai consume, cel putin nu in public, hamburgeri, cheeseburgeri sau hot-dog, avertizand in legatura cu consecintele promovarii alimentelor de acest fel, scrie USA Today, in editia online.
Asociatia Doctorilor favorabili Medicinei Responsabile (PCRM), cu sediul la Washington DC, va depune joi o petitie in sensul adoptarii unui ordin guvernamental care sa interzica orice campanie de imagine a presedintelui, familiei acestuia, vicepresedintelui si altor angajati ai Casei Albe care ar surprinde ipostaze in care acestia mananca alimente neprocesate.
Asociatia reaminteste ca mancarurile precum hamburgeri, cheeseburgeri sau hot-dog sunt foarte nesanatoase, riscand sa provoace cancer sau obezitate.
„Casa Alba nu ar prezenta niciodata o imagine in care Barack Obama fumeaza, de ce ar prezenta atunci una in care mananca hamburgeri?”, a declarat medicul Susan Levin, subliniind ca produsele de tip fast-food sunt mai periculoase chiar decat fumatul.
Barack Obama a consumat in mai multe randuri, in fata camerelor de luat vederi, hamburgeri, cheeseburgeri si hot-dog, de multe ori inclusiv in prezenta unor lideri straini precum David Cameron sau Dmitri Medvedev.