Firma a fost amendata cu 30.000 de lei de Garda de Mediu dupa ce soferul unui autotractor cu cisterna a deversat 400 kilograme de adeziv semilichid pe marginea drumului, la limita judetelor Maramures si Salaj.
Substanta a ajuns in canalul colector de pe marginea Drumului European 58 si apoi pe un teren agricol.
Adezivul a fost transportat cu o cisterna tractata de un autotractor de la societatea furnizoare din Ungaria spre o societate din Gherla, judetul Cluj. La intoarcerea spre casa, soferul a constatat ca in cisterna a mai ramas o cantitate din respectiva substanta, asa ca a decis sa o deverseze la limita dintre Maramures si Salaj, scrie emaramures.ro
In urma verificarilor, s-a stabilit ca substanta deversata face parte din categoria substantelor nepericuloase, care se utilizeaza ca adeziv in industria lemnului. Comisarii Garzii de Mediu au prelevat probe din respectiva substanta si au informat Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Maramures, care a luat masuri de spalare a substantei.
Sursa: Realitatea TV