Ministrul francez al afacerilor externe, Laurent Fabius, a lansat un semnal de alarma duminica impotriva riscului dereglarii ireversibile a climatului, invitand investitorii internationali sa finanteze energiile verzi, potrivit AFP.
‘O incalzire cu doua grade va genera haosul climatic si nimeni – nicio persoana particulara, nicio intreprindere, nicio natiune, nicio comunitate – nu va fi scutit’, a declarat seful diplomatiei franceze cu ocazia dezbaterilor economice de la Aix-en-Provence, care au reunit circa 3.000 de persoane si 230 de conferentiari din 35 de tari in decurs de trei zile.
‘De la inceputul revolutiei industriale, energiile fosile au fost principalul motor al cresterii economice sau in orice caz insotitorul sau si acest model ajunge la epuizare, si nu – cum se spune uneori – la sfarsitul acestui secol. Dar, destul de rapid, el va distruge mai multe bogatii decat a creat’, a spus ministrul, adaugand ca nu mai este vorba despre ‘incalzire’, despre ‘schimbare’, ci despre ‘dereglare climatica’.
‘Am vrut sa profit de faptul ca multi dintre responsabili sunt reuniti aici pentru a lansa un fel de apel investitorilor privati si institutionali – ma gandesc la fondurile suverane, fonduri de pensie, societati financiare – sa investeasca acolo unde se afla interesul lor real pe termen lung, pentru ca cred ca de acolo va veni esentialul mijloacelor necesare’, a declarat Fabius.
El a propus stabilirea unui obiectiv de 10 % din portofoliile traditionale consacrate economiei ecologice in 2020 fata de 1 % in prezent.
‘Investitii masive si pertinente’ sunt necesare, a declarat seful diplomatiei franceze, pledand pentru ‘reorientarea’ in deceniile care urmeaza a ‘putin peste 1.000 de miliarde de euro care sunt investiti in prezent la nivelul a 80 % spre energiile fosile fata de 20 % pentru cele regenerabile si sa faca sa inverseze progresiv acest procent’.
El s-a adresat, de asemenea, puterilor publice, ‘intre care si guvernul francez’, care trebuie ‘sa instituie un cadru clar si stabil in timp’ pentru a ‘securiza rentabilitatea unor astfel de investitii si sa stopeze subventiile pentru energiile fosile’.
‘Amprenta de carbon a intreprinderilor trebuie sa fie publica, evaluata si sa devina un criteriu de apreceiere’ a acestora, a spus ministrul. ‘In special, si sper sa nu zdruncin coloanele templului, prin agentiile de notare’, a lansat el.