O jumatate de tona de gunoi adunata din zona Cornisa

O jumatate de tona de gunoi adunata din zona Cornisa

Botosanenii profita la maxim de spatiul verde din preajma municipiului, insa cand pleaca lasa in urma o cantitate uriasa de gunoi. Profitand de vremea frumoasa de afara in week-end-ul trecut, sute de botosaneni au fost la iarba verde la iesirea din municipiu spre Suceava, insa la plecare au uitat de normele elementare de bun simt si au lasat in urma sute de kilograme de gunoi. De altfel anticipandu-se un astfel de comportament, angajatii ISU au mers la fata locului pentru a-i indruma pe botosaneni sa respecte normele de prevenire a incendiilor, mai ales ca multi au amenajat gratarele in apropierea copacilor.
“Echipele au fost in control pe teren insa nu au fost aplicate amenzi, a fost dusa mai mult o munca de indrumare pentru cei aflati in zona respectiva”, a declarat plutonier major Dorina Lupu, subofiter relatii publice al ISU Botosani.
Si echipe de inspectori de la Garda de mediu, insotiti de jandarmi au mers in control in zonele de agrement, si in cazul lor fiind facute numai avertismente verbale, fara sanctiuni, pentru ca botosanenii sa respecte mediul inconjurator. Sfaturile echipelor de control se pare ca nu prea s-au “lipit” de botosaneni pentru ca luni dimineata angajatii Urban Serv au adunat din zona o cantitate considerabila de gunoi.
“Inca de la orele diminetii am trimis oamenii pe teren. Se vor aduna in jur de 500 de kilograme, in special gunoi usor, cum ar fi PET-uri sau ambalaje”, a declarat Gheorghe Pricopie, directorul Urban Serv. (Danut Rotariu)

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,153FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente