Olimpiada, asteptata cu restrictii ceausiste

De azi, la Beijing se circula alternativ, dupa sistemul cu sot/fara sot.

Autoritatile chineze fac pregatiri intense pentru Jocurile Olimpice care vor incepe pe 8 august la Beijing, iar, pe masura ce evenimentul se apropie, restrictiile impuse cetatenilor se inmultesc. Ieri a intrat in vigoare un sistem de circulatie alternativa, menit sa evite poluarea si aglomeratia in capitala chineza in timpul Jocurilor Olimpice, releva AFP. Acesta permite circulatia masinilor alternativ, in functie de ultima cifra a numarului de inmatriculare (para sau impara), amintind, astfel, de sistemul impus in Romania in epoca ceausista, pentru reducerea consumului de carburanti.

Unii s-au declarat insa multumiti de reglementarea introdusa in Beijing. „E nemaipomenit. E ca si cum ai conduce noaptea”, a declarat un localnic. Poluarea cronica din Beijing, care are 3,3 milioane de vehicule, a dat mari batai de cap organizatorilor Jocurilor Olimpice, iar noua regula, care face parte dintr-o campanie mai ampla destinata sa amelioreze calitatea aerului din Beijing, se va aplica pana pe 20 septembrie. Doar taxiurile si vehiculele destinate Olimpiadei sunt exceptate de la aceasta reglementare.

Supraveghere stricta

Restrictiile nu se opresc aici. Beijingul nu vrea la Jocurile Olimpice spectatori goi sau in stare de ebrietate si nici pancarte politice pe stadioanele in care se vor desfasura competitiile sportive. Totodata, in afara de cainii special antrenati, animalele nu vor putea fi aduse pe stadioane. Nici localurile si cluburile de noapte nu au fost uitate, barurile trebuie inchise la ora 2.00, iar patronii trebuie sa urmeze seminare antidrog.
Pentru monitorizarea Jocurilor, China a mobilizat circa 100.000 de membri ai trupelor de securitate, iar in oras, care va fi survolat de elicoptere, vor fi montate 300.000 de camere de supraveghere.

Si cum terorismul a fost declarat cea mai mare amenintare la adresa Jocurilor Olimpice de la Beijing, oficialii au hotarat sa publice un „manual antiterorism” pentru a-i informa pe chinezi in legatura cu posibilele amenintari si pentru a-i instrui cum sa reactioneze in astfel de cazuri.

MASURI BIZARE

Comunism cu fata capitalista

Autoritatile chineze au luat si masuri mai putin obisnuite in vederea Jocurilor Olimpice. De pilda, Banca Centrala a emis o bancnota speciala in care obisnuitul portret al lui Mao a fost inlocuit cu imaginea stadionului olimpic, numit „Cuibul de Pasare”. Totodata, meniurile hotelurilor si restaurantelor nu mai au voie sa contina carne de caine. Comportamentul necuviincios este, de asemenea, interzis. In zona in care se desfasoara evenimentele sportive, nu sunt permise jocurile de noroc, demonstratiile si nu sunt tolerate persoanele in stare de ebrietate. In aceste zone este interzis si fumatul, la fel ca si in parcuri, scoli, taxiuri si in transportul public.

Sursa: Evenimentul Zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *