Primarul orasului Simleu Silvaniei, Septimiu Turcas, a declarat ca in intravilanul orasului au fost cuprinse zeci de hectare de terenuri care urmeaza sa fie amenajate si transformate in paduri-parcuri prin „Programul pentru asigurarea spatiilor verzi din orasul Simleu Silvaniei”, transmite corespondentul AMOS News.
Este vorba despre Padurea „Bradet” si Padurea „Magura”, prima dintre ele fiind in suprafata de 28 hectare, iar cea de-a doua avand circa 24 hectare. In cursul acestui an, pe langa aceste investitii, Primaria Simleu Silvaniei a solicitat, de la Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, suma de un milion lei in vederea extinderii si modernizarii spatiilor verzi. Una din zonele care vor beneficia de fondurile respective este Parcul Central al orasului, unde vor fi amenajate alei si trasee pietonale. De asemenea, pentru estetizarea orasului va fi realizata o fantana arteziana, vor fi plantate flori si mai multe specii de arbori, iar intrarea si iesirea din parc vor fi regandite.
Sursa: Universul Padurii