In anul 1977, a fost lansata sonda Voyager 1, care avea menirea sa studieze gigantii gazosi ai Sistemului Solar. Sonda avea sa foloseasca forta de gravitatie a planetelor pe care le intalnea in cale pentru a-si accelera drumul catre stele. La bordul sau ducea un disc din cupru, suflat cu aur, pe care erau inregistrate sunete si imagini de pe Pamant, legate de natura, om si activitatea sa, muzica din mai multe culturi, precum si saluturi in 55 de limbi de pe glob. O capsula a timpului menita sa descrie civilizatia umana, daca in viitor, oricat de indepartat, s-ar fi intamplat ca sonda sa fie descoperita de vreo civilizatie extraterestra.
Voyager 1 a survolat si a facut fotografii cu planetele Jupiter si Saturn, precum si satelitii lor, apoi s-a indreptat catre marginile sistemului solar (celelalte 3 planete – Uranus, Neptun si Pluto nu se aflau pe traiectoria sondei). De la o distanta de 6 miliarde de kilometri, Voyager 1 si-a intors aparatul de fotografiat pentru ultima data inspre planetele sistemului solar si a facut cateva cadre. Intre acestea, apare si Pamantul, ca un palid punct albastru, micut cat o zecime de pixel, scaldat de o raza de soare. Pornind de la aceasta imagine simbolica, astronomul Carl Sagan, unul dintre promotorii proiectelor Voyager 1 si 2, a publicat, in 1994, o carte, intitulata la fel ca si fotografia, „Palidul Punct Albastru” („Pale Blue Dot”). Imaginea a intrat in istorie drept una dintre cele mai importante realizari fotografice ale secolului 20. Cuvintele lui Sagan sunt pe masura si reflecta viziunea asupra vietii a unui om deosebit, cu o minte stralucita, pasionat de oameni si de lume la fel de mult ca si de domeniul sau de cercetare. In miezul cartii sale, acesta ne transmitea urmatoarele despre palidul punct albastru:
„Din acest punct indepartat, Pamantul nu pare sa aiba vreo importanta deosebita. Dar pentru noi are. Priviti din nou acel punct. El este „aici”, el este „acasa”, el este „noi”. Pe el traiesc toti cei pe care ii iubiti, toti cei pe care ii cunoasteti, toti cei despre care ati auzit vreodata.
Toata bucuria si suferintele noastre, mii de religii convinse ca detin adevarul, ideologii si doctrine economice, fiecare vanator si prada, fiecare erou si las, fiecare creator si distrugator de civilizatie, fiecare rege si taran, fiecare cuplu de tineri indragostiti, fiecare mama si tata, copil plin de sperante, inventator sau explorator, fiecare profesor de morala, fiecare politician corupt, fiecare „superstar”, fiecare „conducator suprem”, fiecare sfant sau pacatos din istoria speciei; toti si toate au trait ori au existat aici: pe un fir de praf suspendat intr-o raza de soare.
Pamantul e doar o scena foarte mica dintr-o arena cosmica gigantica. Ganditi-va la raurile de sange varsate de toti acei generali si imparati pentru ca, in glorie si triumf, sa devina stapanii efemeri ai unei fractiuni dintr-un punct. Ganditi-va la cruzimile nemarginite abatute de locuitorii unui colt al acestui pixel pe abia perceptibilii locuitori ai vreunui alt colt. Cat de dese sunt neintelegerile lor, cat de dornici sunt sa se omoare unii pe altii, cat de patimasa le este ura!
Atitudinea noastra, autoimportanta noastra imaginara, iluzia ca avem o pozitie privilegiata in Univers, sunt contestate de aceasta luminita palida. Planeta noastra este un punct insingurat invaluit in marele intuneric cosmic. In toata aceasta imensitate, nu exista niciun indiciu ca vom primi vreun ajutor din alta parte pentru a ne salva de noi insine. Pamantul este singura lume despre care stim ca poate sa gazduiasca viata. Nu exista alt loc catre care, cel putin in viitorul apropiat, ar putea migra specia noastra. Sa vizitam alte planete, da. Sa ne stabilim intr-o noua lume, inca nu. Ne place sau nu, la moment, Pamantul este locul in care suntem nevoiti sa traim.
S-a spus ca astronomia este o experienta ce te invata smerenia si iti modeleaza caracterul. Probabil ca nu exista o dovada mai buna a absurditatii trufiei umane decat aceasta imagine distanta a lumii noastre minuscule. Pentru mine, asta subliniaza responsabilitatea noastra de a ne trata mai bine unul pe celalalt si de a pastra si pretui acest punct albastru si palid, singura casa pe care o s-o cunoastem vreodata.”
