Denumit de antici Hippocampus (de la hippos – cal si kampos – monstru marin), datorita asemanarii cu caii „adevarati” – are botul alungit, coama, coada si spre deosebire de alti pesti, inoata in pozitie verticala, intarind astfel asemanarea cu tizul sau terestru – calutul-de-mare apare in mai multe opere de arta si mituri grecesti. Micutului hipocamp ii erau atribuite calitati mitice – el ducea carul zeului marii, Poseidon, pe fundul apelor. Acesta e unul dintre motivele pentru care apare ca element simbolic si decorativ in mai multe lucrari de arta greaca. Intr-un anumit sens, calitatile sale mitice se reflecta si in biologia acestui peste, una ciudata si misterioasa.
Calutii-de-mare, alaturi de dragonii- de-mare si pestii-ac fac parte din familia Syngnathidae si se impart in 52 de genuri si 230 de specii. Dintre acestea, 47 sunt specii de hipocampi, de culori si dimensiuni diferite (de la 1 cm la 35 cm).
Desi clasificati ca pesti ososi, calutiide- mare si-au pierdut in care masura aspectul de peste. Nu mai au solzi, iar scheletul intern e format din placi osoase, aranjate in forma de inele si acoperite cu o piele subtire. Numarul de inele variaza de la o specie la alta. Sub placi are putina carne, asa ca nu e vanat pentru hrana de pradatorii marini. Calutii-de-mare sunt printre cei mai neindemanatici inotatori din lume. Una dintre specii, calutul-de-mare pitic (Hippocampus zasterae) este cea mai lenta specie de pesti din lume, deplasandu-se cu o viteza medie de 150 de centimetri pe ora. Acestia nu au inotatoare caudala, ci doar una dorsala, pe care si-o misca rapid pentru a inainta si una pectorala, amplasata in spatele capului, pentru schimbarea directiei. Intrucat sunt atat de lenti, hipocampii se prind adesea cu coada de un obiect static – piatra sau tulpina vreunei plante, de unde incearca mai apoi sa absoarba sau sa prinda mancarea cu boturile lor ascutite. In aceasta privinta, sunt ajutati si de ochi, care se pot misca independent, permitandu-le o mai buna evaluarea a mediului inconjurator. Spre deosebire de „colegii” lor terestri, calutii-de-mare nu „necheaza”, ci scot un sunet ca de clopotei, prin frecarea placilor sale osoase.
Felul in care se inmultesc acesti pesti ciudati este probabil cea mai neobisnuita caracteristica a lor. Femela isi depune ouale printr-un tub abdominal numit ovipozitor intr-un fel de punga interna a masculilor, numita ovireceptor. In dependenta de specie, poate fi vorba de o singura femela, sau de mai multe femele, de la care masculul culege ouale pe rand, in total 40-50 de oua. Apoi, acesta fertilizeaza aceste oua si le „creste” intr-un fel de marsupiu, ca al cangurilor. In timpul dezvoltarii embrionilor, intre oul fecundat si peretii pungii marsupiale se formeaza o intrepatrundere, in asa fel incat fiecare ou e invelit intr-un pliu al pestelui, intern, puternic vascularizat, care devine astfel o adevarata placenta paterna. Marsupiul se deschide atunci cand puii cresc suficient de mari pentru a se descurca singuri. Masculul naste in medie 100-200 de pui, dar numarul poate varia de la 5 la 1500, in dependenta de specie. Intrucat la calutii-de-mare, masculii sunt cei ce devin „gravizi”, acestia sunt o specie foarte potrivita pentru studierea evolutiei sexului si a strategiilor reproductive.
De altfel, desi la toate speciile din familia Syngnathidae, masculul este cel care da nastere copiilor, doar calutiide- mare ii poarta intr-un marsupiu. La dragonii-de-mare si pestii-ac, acestia se dezvolta in interior.
Si evolutia calutului-de-mare este destul de misterioasa. Dovezile anatomice si moleculare duc la concluzia ca hipocampii au evoluat din pestii-ac, si sunt versiuni puternic modificate ale acestora. Cele mai vechi fosile de calutide- mare dateaza de acum 13 milioane de ani, au fost gasite in Slovenia si la infatisare sunt ca niste hibrizi intre hipocampi si pestii-ac. Se presupune ca cele doua specii s-au separat acum 25 de milioane de ani, ca urmare a unor miscari tectonice care au sporit suprafetele apelor putin adanci si respectiv cele de alge si ierburi marine. Astfel, calutii-de-mare, cu forma si pozitia lor verticala si culorile diverse au putut sa se camufleze mai bine si au gasit un mediu bun de hrana. O asemenea explicatie e destul de plauzibila si daca avem in vedere ca o alta specie inrudita, dragonul-de-mare este unul dintre maestrii camuflajului in mediul plin de ierburi si alge al marilor si oceanelor de mica adancime. Cele mai vechi fosile de Syngnathidae dateaza de acum 48-50 de milioane ani. Inrudirile cu alte familii sunt insa destul de neclare.
Un studiu mai recent, arata ca hipocampii au si un alt avantaj evolutiv fata de pestii-ac, prin felul in care isi vaneaza prada – mici crustacee ce plutesc in apa. Desi foarte lenti, se pare ca acestia compenseaza prin agilitate. Datorita pozitiei capului si avantajului dat de ochii ce se misca independent, calutii-de-mare pot sa-si identifice mai usor prada, iar printr-o miscare rapida a gatului, indiferent de pozitia victimei, pot s-o captureze. Pestele-ac nu are aceasta capacitate si se limiteaza doar la ceea ce vede in fata sa. Datorita dragalaseniei lor, calutiide- mare sunt adesea cumparati pentru acvarii si pot convietui destul de bine cu mai multe feluri de creaturi marine. Insa rareori traiesc mult in captivitate. S-a descoperit insa ca cei care au fost nascuti in captivitate sunt capabili sa supravietuiasca mult mai mult.
In plus, din cauza unor superstitii ca ar putea lecui diverse boli, de la impotenta la boli de inima, calutiide- mare sunt capturati si vanduti pe pietele asiatice la tarabe. Din acest motiv, unele specii au intrat in Cartea Rosie Mondiala si sunt amenintate cu disparitia. Si schimbarile climatice sau poluarea le afecteaza habitatul, periclitandu- i. Doar cu eforturi comune ale comunitatii internationale, aceasta dragalasa specie poate fi salvata. Intre timp, ne ramane doar sa-i studiem si sa le rezolvam enigmele.