Una dintre cele mai valoroase zone naturale din Muntii Apuseni risca sa dispara din cauza intereselor de partid si de afaceri. Desi oamenii de stiinta au cerut infiintarea unui parc national in aceasta zona inca din perioada interbelica, in acte rezervatia a aparut abia in 2004. La nici cinci ani distanta, din cauza unor primari din zona, care isi revendica terenurile, in special cele cu paduri, parcul risca sa dispara. Mai multi oameni de afaceri ardeleni cu interese imobiliare si nu numai pandesc cu calm desfiintarea parcului.
Existenta Parcului National Apuseni, ca institutie, risca sa devina istorie in cazul in care cinci primari din cinci localitati ai caror localnici detin terenuri in zona respectiva nu reusesc sa gaseasca o cale eficienta de comunicare cu autoritatile parcului. Pentru ca bugetul Parcului National Apuseni este limitat, iar lucrarile pentru imbunatatirea starii ecologice a rezervatiei se desfasoara lent sau chiar intarzie sa apara, au inceput sa apara voci care sa conteste existenta parcului national. Astfel, edilii catorva localitati din zona au inceput de aproape un an sa gaseasca diverse motive pentru a arunca sageti otravite in directia conducerii Parcului National, cerand autoritatilor judetene si celor de mediu desfiintarea lui. Nu mai trebuie spus ca, in acest caz, patrimoniul imobil al parcului, mai ales terenurile impadurite, ar urma sa fie administrate tocmai de primarii protestatari.
Infiintat cu acte in regula in 2004, Parcul National Apuseni este contestat de primarii din zona Beius-Stei, iar cel mai recent motiv e ca nu sunt lasati sa intervina in ecologizarea si administrarea pasunilor. Directorul Institutului de Cercetari Silvice Cluj, reprezentanti ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si Vanatoare, ai Parcului Natural Apuseni, ai Garzii de Mediu, prefectul de Bihor, Gavrila Ghilea, precum si primarii in cauza s-au intalnit recent in Padis pentru a discuta, in primul rand, despre infestarea cu gandacul de scoarta a mai multor arbori din zona. Un subiect aparut parca peste noapte, dupa cinci ani de existenta a parcului, timp in care nimeni nu a identificat pana acum astfel de probleme.
Desi au fost puse capcane, efectul a fost minim, iar concluzia generala a fost aceea ca „asistam pasivi la distrugerea padurilor”. In opinia directorului ICS Cluj, la Padis nu s-a intervenit la timp in combaterea atacului gandacului de scoarta, „impasul fiind Parcul Natural Apuseni, din cauza legilor in vigoare, care nu permit interventia in zonele strict protejate. Trebuie efectuata inventarierea, intocmirea documentatiei si obtinute derogari pentru a interveni la timp”.
Pornind de la acest argument, primarii sunt hotarati sa declare neconstitutionala Legea de delimitare a Parcului National Apuseni, deoarece aceasta incalca dreptul la proprietate al comunelor limitrofe, sa ceara despagubiri pentru proprietari, sa taie arborii afectati si sa se ajunga pana la desfiintarea Parcului Natural Apuseni.
Si sa propuna desfiintarea parcului. Alin Mos, directorul Parcului National Apuseni, sustine ca „ne paste un infrigement din partea Comisiei Europene tocmai pe astfel de teme. Personal, sunt pus de stat sa fac o treaba la parc si nu pot sa-mi exprim decat ingrijorarea in legatura cu o astfel de propunere”.
DORIT DE RACOVITA, DISTRUS DE INTERESE
Localizata in inima Transilvaniei si gasindu-se relativ aproape de orasul Cluj-Napoca, vechi centru universitar, zona din Muntii Apuseni actualmente inclusa in Parcul Natural Apuseni a fost vizitata si studiata inca de pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Cele mai vechi trasee turistice din zona, datand de prin anii 1900, au fost descrise si marcate de Czaran Gyula, un neobosit calator pe meleagurile Apusenilor. Primele initiative in vederea constituirii unui parc in aceasta zona ii apartin lui Emil Racovita, care, la primul Congres al Naturalistilor din Romania, din aprilie 1928, a formulat clar scopul si obiectivele crearii unei arii protejate de dimensiuni mari in Muntii Apuseni. In anii ’50, ca urmare a altor descoperiri importante in explorarea endocarstului, au fost facute demersuri de Marcian Bleahu. Alte personalitati stiintifice, dar nu numai, care de-a lungul timpului, prin studiile si eforturile lor in domeniul conservarii naturii, si-au legat numele de carstul din Muntii Apuseni sunt Zeno Oarcea, Iosif Viehmann, Anna Marossy, Valeriu Puscariu si Nicolae Boscaiu, Cristian Pop si multi altii.
In anii ’70 s-a pregatit prima documentatie stiintifica privind declararea parcului, insotita si de o prima harta, evidentiindu-se faptul ca aceasta zona este printre ultimele perimetre naturale de carst impadurit de asemenea dimensiuni din Europa. Primul act normativ prin care a fost declarat parcul, initial ca si „Parcul National Apuseni”, a fost Ordinul de Ministru 7/1990, urmat, dupa zece ani, de Legea 5/2000 privind amenajarea teritoriului, Sectiunea a III-a, arii protejate, unde este mentionat ca „Parcul Natural Muntii Apuseni”.
In 1992 s-a realizat de Institutul de Cercetari Biologice din Cluj-Napoca „Studiul de fundamentare privind organizarea retelei de arii protejate pe teritoriul tarii”, care a stat la baza deciziei finale de instituire a parcului.
Prin Hotararea de Guvern 230/2003 s-au stabilit limitele „Parcului Natural Apuseni”, care au dat si suprafata totala de 75.784 ha. Incepand cu anul 2004, s-a infiintat Administratia Parcului Natural Apuseni ca subunitate a Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva – Directia Silvica Oradea in urma semnarii contractului de administrare a Parcului intre Regia Nationala a Padurilor – Romsilva si Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor.
Sursa: Jurnalul National
