Senatorii sunt de acord sa se construiasca pe spatiile verzi, cu conditia ca acestea sa fie proprietate privata
*Deputatii trag de timp si propun respingerea ordonantei
Parlamentul vrea sa legalizeze constructiile in parcuri
Ordonanta de guvern care interzice construirea pe spatiile verzi ar putea fi demolata de Parlament. OUG 114, publicata in Monitorul Oficial in octombrie anul trecut, prevede ca „schimbarea destinatiei terenurilor amenajate ca spatii verzi si/sau prevazute ca atare in documentatiile de urbanism, reducerea suprafetelor acestora ori stramutarea lor este interzisa, indiferent de regimul juridic al acestora” si ca actele administrative sau juridice emise ori incheiate cu nerespectarea prevederilor de mai sus sunt lovite de nulitate absoluta”.
Mai intai, ordonanta a intrat in Senat, de unde a iesit cu un amendament care prevede ca pe un spatiu verde se poate construi totusi, cu conditia ca terenul sa fie proprietate privata. Acum mai bine de o jumatate de an, OUG 114 a ajuns la Camera Deputatilor si n-a mai iesit. Conform site-ului de internet al Camerei, deputatii dezbat chiar respingerea ordonantei. Procesul legislativ este descris astfel: „Proiect de Lege privind respingerea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.114/2007 penreu modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.195/2005 privind protectia mediului”.
„Decizia se amana din saptamana in saptamana si, de unde la inceput deputatii s-au aratat dispusi sa aprobe Ordonanta, in prima formula a sa, acum si-au cam schimbat parerea. Din asta n-au de pierdut decat bucurestenii, care se pot trezi ca in parcul lor s-a construit peste noapte”, ne-a spus Gheorghe Ionicescu, presedintele Partidului Verde.
Banii alocati pentru parcuri risca sa fie cheltuiti degeaba
De mai mult timp, verzii incearca sa gaseasca o solutie impreuna cu Ministerul Mediului. „Am facut apel la ONG-uri si la presa pentru a sustine Ordonanta, de nenumarate ori. Nici noi nu suntem de acord cu introducerea acelui amendament vizand construirea pe terenurile private. Anul trecut, Ministerul a alocat foarte multi bani pentru dezvoltarea a 102 parcuri, se dau bani si in 2008. Nu este corect sa cheltuim pentru a crea si a dezvolta spatii verzi, pentru ca ulterior, acestea sa fie distruse prin ridicarea unor cladiri”, ne-a declarat Lucia Ana Varga, secretar de stat in Ministerul Mediului.
In plus, OUG 114 din 2007 obliga primariile sa asigure din intravilan o suprafata de spatiu verde de minimum 20 de metri patrati pe cap de locuitor, pana la data de 31 decembrie 2010, si de minimum 26 de metri patrati pentru un locuitor, pana la sfarsitul lui 2013.
Sursa: Gandul