Pescuitul din Delta nu aduce bani statului

Pescuitul din Delta nu aduce bani statului

Statul roman nu incaseaza niciun venit din captura de peste din Delta Dunarii, se arata in expunerea de motive la proiectul unei ordonante elaborate de Ministerul Internelor.

Potrivit documentului, in Delta se pescuiesc anual circa 6.000 de tone, dar oficial se inregistreaza doar 2.090. In plus, speciiile de peste cu valoare economica mare au inregistrat un declin constant si s-a ajuns la un nivel „care reprezinta o grava amenintare la adresa exploatarii durabile si implicit la existenta populatiei din aceasta zona”.

Din 2005, pescuitul in Delta Dunarii se realizeaza pe baza unui permis eliberat de catre Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura.

Prin proiectul ordonantei de urgenta pentru adoptarea unor masuri destinate zonei Deltei Dunarii, guvernul vrea sa fiscalizeze „corect” produsele obtinute din pescuit si sa conserve activitatile traditionale.

Astfel, prima vanzare a pestelui se va putea efectua doar in locuri special amenajate, autorizate de catre Ministerul Agriculturii. Executivul mai doreste ca 30.000 de hectare din suprafata de delta aflate pe teritoriul judetului Constanta sa intre sub incidenta Legii privind Biosfera „Deltei Dunarii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *