Dupa o iarna relativ linistita, in care autoritatile nu au facut publice cazuri de poluare pe Marea Neagra, ieri, organizatia neguvernamentala Oceanic Club a anuntat ca a descoperit o pata de hidrocarburi pe malul marii, intre Costinesti si Olimp.
Specialistii de la Oceanic Club au inspectat tarmul – desi aceasta atributie cade in sarcina Directiei Apele Romane Dobrogea Litoral si au descoperit ca la mai bine de un kilometru de hotelul Forum, un strat gros de substante petroliere a acoperit nisipul. Vantul puternic de la sfarsitul saptamanii a adus reziduul petrolier la mal, ceea ce inseamna ca poluarea pe mare a fost mult mai mare si, cel mai probabil, provine de la o nava care si-a spalat tancurile in timp ce tranzita apele noastre teritoriale. Reprezentantii de la Oceanic Club au prelevat probe de pe plaja si le-au trimis, spre analiza, la Agentia de Protectie a Mediului si Autoritatea Navala Romana, cea din urma fiind institutia care monitorizeaza toate cazurile de poluare pe Marea Neagra si care poate, prin lege, sa-i amendeze pe cei care se fac vinovati de deversarea in mediul marin a substantelor poluante. Potrivit lui Catalin Anton, purtatorul de cuvant al DADL, in urmatoarele zile, utilajele vor interveni pentru a curata reziduurile de pe plaja, dar este posibil ca urme de hidrocarburi sa mai apara si pe alte portiuni de mal, aduse de curentii marini.
Sursa: Gardianul