Afacerile de sezon infloresc la Ploiesti. In aceste zile calduroase de vara, nu doar femeile frecventeaza saloanele de infrumusetare pentru tratamente de intretinere a pielii si parului, ci si animalele de companie.
Aproape toate cabinetele veterinare din municipiu au lansat oferte pentru servicii de cosmetica care se adreseaza cainilor si pisicilor. In Ploiesti s-au deschis chiar si frizerii pentru necuvantatoarele din dotare. Astfel, un tuns costa 50 de lei, daca companionul canin este cuminte. In schimb, daca animalul este agitat, proprietarii lor pot solicita anestezie, in final pretul ajungand la 100 de lei.
„Este indicat ca atunci cand vine caldura sa mergem la veterinar, pentru a avea grija de blana animalelor. In afara de tuns si spalat, trebuie sa le taiem unghiile, sa le curatam si sa le toaletam urechile. Aceste servicii costa intre 25 si 30 de lei. Blana mai scurta asigura o ventilatie mai buna a pielii, iar cainele nu va mai fi agitat. Este bine sai tundem pentru ca astfel putem detecta ai usor parazitii externi, cum ar fi capusele sau puricii” a precizat Anca Dragomir, asistent veterinar la un cabinet din zona 9 Mai.
Nu-i tundeti prea scurt
Medicii recomanda insa ca blana cainilor sa nu fie scurtata prea mult, un strat de 3-4 centimetri de par fiind necesar pentru a-i proteja de insolatie si arsuri. Si pentru catei exista lotiuni speciale de protectie solara, care pot fi aplicate pe parul scurt.
„Am venit cu el la frizeria canina ca sa-l tund. Vreau sa-l iau cu noi in concediu, la mare, si o sa stea cu noi pe plaja. Nu vreau sa-i fie rau de la soare. Merg la tuns cu el de doua ori pe an, si pentru curatarea urechilor si taiatul unghiilor. Cu totul ma costa aproximativ 100 de lei”, a spus Adina Banu, proprietara unui catel din rasa Border Collie.
Sursa: Adevarul