Poiana cu narcise, dar fara narcise! Asa a devenit luminisul de la poalele muntilor Gurghiu din judetul Mures. Acum turistii care vin in zona au in fata ochilor o alta priveliste! Poiana este acum „vizitata” nu numai de iubitorii de natura, ci si de oile manate de ciobani.
Nu demult, turistii veneau in numar mare sa vada Rezervatia naturala „Poiana Narciselor”, de la poalele muntilor Gurghiu, judetul Mures. Acum totul este o amintire. De aproape doi ani, trei hectare de teren din zona au fost retrocedate unui localnic, iar poiana tine loc de pasune, chiar daca este arie protejata de lege. Oamenii din localitatea Gurghiu sunt revoltati ca exista o stana chiar langa narcise.
Ciobanii spun ca acum nu mai mana oile printre narcise. Tablitele care interzic ciobanilor sa mai pasca oile printre narcise au fost montate insa prea tarziu.
Rezervatia naturala „Poiana Narciselor” din Gurghiu a fost infiintata in 2000 printr-o hotarare de Guvern intarita de aprobarea Consiliului Judetean Mures.
Sursa: Realitatea TV