Poluare cu aprobare – „Aici se face industrie intre case!”

70, 80, 100, cine mai stie numarul cuptoarelor de teracota? Nici macar Garda de Mediu din Arges, cea care ar trebui sa vegheze ca aerul sa fie… respirabil.
poluare cu aprobare
S-au adunat cuptoarele de teracota in comuna Domnesti de Arges ca raia printre oi. Fara scapare parca. Fara speranta ca vreodata va disparea cardasia dintre autoritati si teracotisti. Imbogatirea unora cu pretul imbolnavirii altora.

De mai bine de 10 ani, tavalugul de fum turbat si negru bantuie comuna. S-a strecurat capiu, prin casele oamenilor, in verdele crud al ierbii, in trupul neputincios al localnicilor. A saracit natura, a imbogatit oamenii. Cerul se intuneca. Albastrul cerului de dupa-amiaza a capatat acum umbre negre, asemenea stafiilor din mintea tancilor. Semn clar ca cele peste 100 de cuptoare ce impanzesc Domnestiul, dupa cum spun satenii, au inceput sa-si zguduie intr-insele sutele de cahle de teracota puse la ars. Obrajii lui nea Nicu sunt asemenea bulgarilor de taciune ce se perpelesc in valtoarea focului. In cuptor, caldura trebuie sa fie de peste 900 de grade. „Focul iadului”, cum ii place sa le spuna omul stirb, cu pantalonii prinsi la brau cu o sfoara, cuptoarelor care au adus raca intre sobari si vecinii lor.

BANUL CONTEAZA
Marul discordiei s-a nascut din foc si din pamant. „Argila humoasa”, cum ii spun cei care zi de zi, ba mai degraba noaptea, o framanta printre degete pana ce se intinde in tiparele pentru placi, ca o plastilina. O data ce gura cuptorului inchide in ea cahlele de lut, o alta gura se deschide. Cea a lumii: ba ca in comuna lor diavolul face legea, ba ca fumul ala negru din curtea vecinului ce poseda cuptor i-a ars sufletul de suparare, ba ca avutia unuia se ridica pe boala altuia. Nea Nicu a implinit doi ani de cand e paznic la foc. S-a invatat cu el. Stie sa-i masoare gradele din ochi, cate lemne sa azvarle astfel ca vapaia sa nu scada din intensitate timp de vreo doua ceasuri. Nu s-a dumirit insa nici acum daca tusea aia seaca si rapciugoasa s-a cuibarit in plamanii lui o data cu cele cateva milioane cu care-si umple buzunarele, „nu spui cate, ca aici suntem la concurenta, fiecare castiga cat ii da patronul” sau „ea o fi fost de la inceput, dar si-a zis ca acu” e momentul sa ma chinuie”, spune barbatul, si-si pregateste din nou maldarul de lemne pe care trebuie sa le arunce in cuptor. Il lauda pe feciora-su. „E harnic si are o repeziciune in maini, ca, daca isi pune mintea, dovedeste intr-o zi o soba.” In colt, baiatul inalt, cu gene lungi si negre parca ar vrea sa zambeasca, mandru de vorbele tatalui sau. Ratele la banca pe care le are de platit pentru un scuter ce tocmai i-a fost furat din batatura pe care calca zilnic cu cahlele in mana il determina sa-si scuipe supararea. Odata eliminat necazul de pe buze, Silviu isi arata talentul in a mesteri la placile de soba. Palmele ii sunt crapate asemenea pamantului uscat. Prinde intre degete argila data de doua ori la malaxor, o asaza in tiparnita, cu facaletul o intinde bine, o faltuieste, o stropeste de cateva ori cu apa, mai roboteste oleaca la ea ca sa arate bine si o asaza cu grja pe scandura de lemn, pentru ca bucata de lut sa prinda un pic de culoare de la soare. „Am luat 1 leu cat am vorbit cu dumneavoastra!”, spune tanarul de 23 de ani si dintii albi contrasteaza puternic cu fata neagra, arsa, aidoma cahlelor pe care le mestereste. Era un copil cand i-au sclipit pentru prima oara ochii in taciunii din cuptoare. Avea 13 ani. Putinii bani pe care ii castiga acolo au ajuns acum sa fie si 13, 14 milioane. „Cateodata mai mult, alta data mai putin, depinde de cat de mult tragi!”, rade el. Iese la discoteca, isi cumpara ce-i pofteste sufletul, „soata n-am, sa ma bata la cap”, ce-i pasa lui de fum sau de boala?

VAIETUL BOLNAVILOR
La cei 19 ani ai sai, Ionut s-a obisnuit si el cu fumul, cu focul, cu avertizarile unora cum ca in curand plamanii lui vor cere medicamente. Nu-i crede. Pune ramasag pe cuvantul patronului la care lucreaza de cand era copil cum ca fumul ala atat de inabusitor nu face rau la nimeni, „Ah, si o sa va treaca ameteala si raul, tre” sa va obisnuiti cu fumu””, ma incurajeaza flacaul de dupa gard.

Tanti Elena nu iese la poarta. Vorbeste sprijinindu-se in coada sapei. A scos cartofi pentru mancare. „Niste gagalice. Fructe nu mai avem deloc. Si nu ca nu ar fi pamantul bun, ca doar acum cativa ani erau perii mei din gradina plini. Poluarea asta. Sa iesi in fiecare dimineata si sa vezi ca o pacla in fata ta, sa te ineci, sa nu mai poti sa respiri e greu de suportat. Asa ne chinuim. Din cauza plumbului, a fumului”, se vaita femeia. In anul 2007, precum si in primul semestru al anului acesta, principala afectiune a oamenilor care se prezinta la spitalul din Domnesti este cea a cailor respiratorii. 44,7%. Asa arata statisticile spitalului. „E intr-adevar

ingrozitor ce se intampla in comuna aceasta. Acum 13 ani, cand am venit in comuna, nu puteam sa ne justificam munca, nu aveam pacienti. Acum, nu avem numarul necesar de paturi. Reumatism, probleme respiratorii, boli de stomac sunt cele mai frecvente afectiuni intalnite in ultima vreme”, spune managerul spitalului, Lacramioara Naftanaila. Ani de zile a lucrat printre eprubete in laborator si cunoaste, poate cel mai bine dintre localnici, cat de periculoase sunt emanatiile de plumb. Nu stie daca aceasta este cauza, pentru ca, spune femeia, „nu cred ca a venit cineva sa masoare gradul de poluare. Dar, daca stai o perioada mai mare de timp in acest mediu in care cuptoarele ard zi si noaptea, pot aparea anemii, caderea parului, oboseala, probleme cu respiratia”.

DOUA MAME, GRIJI DIFERITE
„Dimineata ma trezesc cu un gust dulce in gura”, completeaza colegul doamnei Naftanaila. Nu si-ar da numele nici mort, caci, zice el „aici e mafie mare. Nu te poti pune cu ei. Degeaba vine Garda de Mediu, teracotistii se strang buluc, fac gura, se cearta, se impaca, fara sa se faca absolut nimic. Situatia asta nu este de azi, de ieri, autoritatile o stiu, dar… degeaba, unii oameni tre” sa se imbogateasca”. Doina Grigore se fereste sa iasa din casa dimineata si seara. „Atunci ard cuptoarele. Zeci de cuptoare, imaginati-va ce fum este peste tot”, povesteste femeia. O doare. Fiica sa de numai 9 ani de-abia respira cand iese pe usa pentru a merge la scoala. „Nu-i pasa nimanui”, pare sa spuna femeia rotofeie, in vreme ce ridica din umeri. Nu stie incotro sa o mai ia pentru a-si lipsi fiicele de chinul zilnic. Ii dau lacrimile. Este mama. Tot mama este si Liliana. Grija ei insa este cum sa faca bani. Asa l-a invatat si pe fiul ei sa fie. De curand, Ciprian a implinit 20 de ani. Lucreaza la cahle de cand se stie. Cu sort la piept si fum in gat. E tare mandra Liliana de fiul ei. „Poate o sa dea la facultate”, spune ea, „ca bani avem, el sa aiba noroc!” Cateva sobe sa faca Ciprian, si studiile si le-a si platit. 6 milioane bucata, iar intr-o saptamana tanarul cu maini sprintene poate sa faca si trei. Banul sa iasa. Ca „de poluare, fum si alte alea nu-mi pasa”.

INGADUINTA FATA DE TERACOTISTI

Nea Marinica trage anevoie de haturile calului. Ar spune el multe, „dar ne dau astia foc, ca sunt multi care fac sobe si ne e frica de ei”. Opreste intr-o doara calul, isi tuguie buzele si mai mult in soapta recunoaste ca „fumul asta ne pune capat zilelor. Sa vezi mereu, mereu ceata aia de negru deasupra capului tau, sa depui memorii la primarie, la Garda de Mediu si totusi sa nu se faca nimic… ce poti sa mai zici?”. Viceprimarul comunei are si el cuptor de teracota. Face de toate, cahle, caramizi pentru soba. „Eu ii respect pe oamenii muncitori, trebuie sa-i sprijinim”, spune vicele, fara sa ia in calcul povara din spatele celor care nu poseda cuptoare. D-abia cand afla de statisticile spitalului din comuna isi dezleaga limba si admite ca numarul celor cu cuptoare este prea mare pentru comuna, ca cei fara autorizatie de functionare se strecoara si ei printre ceilalti, ingrosand si mai mult randurile celor care imbacsesc aerul comunei, dar „ii mai pasuim, si cei de la Mediu sunt ingaduitori, ca altfel oamenii mor de foame”. Dar „am solutia”, sare vicele. „Bagam gaz metan si o sa aducem cuptoare electrice.” Frumos gandit, numai ca, in conditiile in care oamenii se zgarcesc la a-si cumpara litarga (oxid de plumb amestecat cu apa si argila) necesar smaltuirii placilor si si-l produc singuri din deseurile de plumb, cum si-ar inchipui viceprimarul ca acesti oameni ar putea da de la 20.000 de euro pentru un cuptor second-hand pana la 50.000 de euro pentru un cuptor electric nou?

Tot inainte. Lenuta si sotul ei nu au primit autorizatie. Nu s-au lasat. Ca furnicile, nestiuti de nimeni, mesteresc la lut, fac cahlele verzi, iar pentru o zi de munca gratis la un patron, acesta se milostiveste si-i lasa sa-i foloseasca cuptoarele. Afacerea continua. Banii se aduna. La fel si fumul in organele oamenilor. E trecut de 6 seara. Autoritatile si-au inchis de mult pravalia. E timpul ca teracotistii sa si-o deschida pe-a lor. Fumul negru, urat, asupritor se amesteca cu cel al noptii. Rufele din curtea lui tanti Elena miros a cauciuc ars…

De capul lor
„Nu stiu exact cate autorizatii de functionare s-au dat. Suntem inca in cercetari.”, spune comisarul-sef Iustin Vasilescu de la Garda de Mediu Arges. „Eu stiu ca 61 sunt in total, 40 in intravilan si 21 in extravilan. Dar e foarte probabil sa fie mult mai multi fara autorizatii”, marturiseste comisarul-sef. Statisticile Agentiei pentru Protectia Mediului arata ca in Domnesti s-au eliberat doar 27 de autorizatii de mediu. Si tot APM a stabilit impreuna cu consiliul local ca o parte din teracotisti sa lucreze in zilele cu sot, iar cealalta in zilele fara sot. Nici una dintre aceste prevederi nu se respecta. „Ne dam seama din reclamatiile pe care le primim in permanenta de la oameni”, spune comisarul. Desi in ultimul an s-au dat cam 10 amenzi. Solutia, in viziunea reprezentantului Garzii de Mediu, este mutarea cuptoarelor in extravilan.

Sursa: Jurnalul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *