Printr-o hotarare emisa de Sorin Oprescu, inspectorii Primariei Capitalei, ai Administratiei Lacuri Parcuri si Agrement (ALPA), impreuna cu jandarmi si politisti au inceput, astazi, desfiintarea unei constructii ilegale in care functioneaza o societate comerciala – Orhideea Com Tour, din Soseaua Nordului 7-9. Reprezentantii primariei sustin ca amplasamentul nu are autorizatie de functionare si ca proprietarul acestei locatii este somat de doi ani sa-si demoleze constructia.
Aceasta se desfasoara pe o suprafata 1.900 metri patrati, din care 500 de metri patrati reprezinta terase, amenajate spre lac si 400 de metri patrati reprezinta magazine amenajate spre Soseaua Nordului.
De asemenea, societatea comerciala Orhideea Com Tour mai detine in zona un teren de fotbal in suprafata de 400 de metri patrati, precum si 600 de metri patrati cu amenajari de terase si alei betonate.
Dupa desfiintarea constructiei ilegale, municipalitatea va reface spatiul verde, pentru ca, potrivit legii, Parcul Herastrau este unul istoric, protejat de lege si pe suprafata acestui parc nu ar trebui sa existe niciun fel de constructie.
Sursa: Evenimentul Zilei