Programul LIFE+: Sase proiecte de mediu din Romania au obtinut finantari in valoare totala de 4,9 milioane de euro

O campanie de informare privind protejarea biodiversităţii se va desfăşura în Moldova
Programul LIFE+: Sase proiecte de mediu din Romania au obtinut finantari in valoare totala de 4,9 milioane de euro
Programul LIFE+: Sase proiecte de mediu din Romania au obtinut finantari in valoare totala de 4,9 milioane de euro

6 proiecte de mediu din Romania au obtinut o finantare in valoare de 4,9 milioane de euro in cadrul diferitelor componente ale programului LIFE+. 

Ele includ un proiect al Primariei Bucuresti referitor la evaluarea conditiilor de mediu (componenta LIFE+ Politica si Guvernanta de Mediu), 4 proiecte de conservare a naturii si faunei (componenta LIFE+ Natura), precum si un proiect de constientizare a impactului de mediu in cazul producerii si utilizarii echipamentelor electrice si electronice si de promovare a energiei verzi (componenta LIFE+ Informare si Comunicare).

In cadrul apelului de propuneri de proiecte, au fost depuse 1 468 de cereri de finantare, din care au fost selectate 225. In ansamblu, proiectele reprezinta o investitie totala de aproximativ 589 milioane euro, din care contributia Uniunii Europene se ridica la aproximativ 282 milioane de euro.

Proiectele LIFE+ 2013 in Romania

LIFE+ Politica si guvernanta in materie de mediu (1 proiect – 0,5 milioane EUR)

LIFE ADB (Primaria Bucuresti): Obiectivul principal al proiectului este demonstrarea unor metode specifice pentru coagularea particulelor de praf in zonele urbane prin intermediul unor agenti de coagulare a prafului, reducand particulele in suspensie (PM10). Un proiect-pilot va fi desfasurat in intreg Bucurestiul, unde pe bulevardele si strazile cu trafic intens vor fi imprastiati agenti diferiti (unul pe baza de acetat de magneziu si de calciu, altul pe baza unei solutii realizate exclusiv din compusi naturali). Proiectul va sprijini confirmarea variabilelor (rezistenta la inghet-dezghet, anotimpul, conditiile meteorologice, datele privind traficul) si parametrilor (concentratia, dilutia etc.) optimi pentru determinarea agentului de coagulare a prafului cel mai potrivit pentru Bucuresti.

LIFE+ Natura (4 proiecte – 4,1 milioane EUR)

WOLFLIFE (Agentia pentru Protectia Mediului Vrancea): Obiectivul global al proiectului este mentinerea unei populatii viabile de lupi in Muntii Carpati. Zona vizata de proiect consta in partea centrala si de sud a Carpatilor Orientali, care cuprinde 18 situri din reteaua Natura 2000 in care lupii sunt protejati. Datele obtinute in cursul proiectului vor constitui punctul de plecare pentru elaborarea unui plan de actiune eficace pentru mentinerea unei populatii viabile de lupi.

LIFE+ReHabHu (Agentia pentru Protectia Mediului Hunedoara): Obiectivul proiectului este restabilirea unui statut de conservare favorabil pentru trei tipuri de habitat natural din muntii Poiana Rusca: padurile de fag, de stejar-carpen si de Tilio-Acerion. Aceste habitate s-au degradat in principal din cauza exploatarii la scara mare a resurselor minerale.

LIFE FOR BEAR (Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice Bucuresti): Obiectivul proiectului este protejarea intregii populatii de ursi din regiunea carpatica din Romania, care reprezinta aproximativ 35 % din numarul total al ursilor bruni din Europa. Aria vizata de proiect cuprinde aproximativ 30 % din suprafata totala a Romaniei, iar obiectivele principale ale proiectului sunt actualizarea planului de gestionare a populatiei de ursi bruni din Romania, consolidarea statutului de conservare a speciilor si desfasurarea unor activitati specifice pentru a reduce incidentele implicand oameni si ursi.

LIFEPH8310SN2000CNB (Agentia pentru Protectia Mediului Timis): Obiectivul principal al proiectului este conservarea habitatului de tip „pesteri care nu sunt deschise publicului” din parcul national situat in vestul Romaniei, precum si protejarea faunei care traieste in acest habitat. Proiectul vizeaza in primul rand reabilitarea a 110 pesteri inchise publicului care in prezent se afla intr-o stare de degradare si sunt poluate, conservarea a 14 specii de liliac si elaborarea de bune practici pentru gestionarea habitatului in cauza.

LIFE + Informare si comunicare (1 proiect – 0,4 milioane EUR)

ECOTIC LIFE+ Caravan (Asociatia ECOTIC): Acest proiect va sensibiliza opinia publica privind chestiunile de mediu legate de fabricarea si utilizarea echipamentelor electrice si electronice, precum si de gestionarea deseurilor rezultate. De asemenea, proiectul vizeaza promovarea energiei verzi, punand un accent special pe gospodariile si elevii din Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *