La sfarsitul saptamanii trecute, mai precis sambata dimineata, zonele de sud si de est ale municipiului Ploiesti au fost acoperite cu un strat subtire de praf alb, provenit, in urma verificarilor, de la Rafinaria Petrotel Lukoil. Din cauza unei fisuri la instalatia de cracare, o parte a unui catalizator sub forma de praf a fost emisa in atmosfera, timp de aproximativ o ora. Astfel ca, intre ora 7.00 si 8.00 dimineata, a fost emisa o cantitate de poluanti, care insa, potrivit reprezentantilor institutiilor de mediu, nu a depasit limitele legale.
Ieri dimineata, pe de alta parte, la repornirea instalatiei respective, locuitorii din cartierul Mihai Bravu au avut parte de zgomotul puternic produs de facla, care emana si un fum gros in atmosfera. Se pare, insa, ca atat zgomotul, cat si flacara puternica de la facla de evacuare au fost urmari ale repornirii acelei instalatii oprite sambata. Garda de Mediu Prahova a sanctionat Rafinaria Petrotel Lukoil cu suma de 50.000 de lei, pentru poluarea accidentala produsa la sfarsitul saptamanii trecute.