Zeci de studenti din toata tara curata zonele de agrement Magura si Beresti, din Moldova. Uniunea Nationala a Studentilor din Romania (UNSR) a inceput ieri curatarea zonelor turistice din preajma municipiului Bacau.
Actiunea face parte din campania „Orasul tau e CASA TA”. La eveniment iau parte 60 de studenti voluntari din aproape toate centrele universitare din tara.
„Orasul Bacau este primul din Moldova, unde se desfasoara aceasta campanie si al doilea din tara dupa municipiul Petrosani. Campania se va incheia duminica si speram ca la finalul ei bacauanii sa dea dovada de o mai mare responsabilititate cand vine vorba de pastrarea curateniei”, ne-a declarat Vlad Nutu, coordonatorul proiectului.
Cu chiuveta la picnic
Tinerii s-au urcat in masinile salubritatii inca de la primele ore ale diminetii, „inarmati” cu saci menajeri si cu manusi.
Pe dealul Magura, unul dintre locurile de picnic preferate de bacauani, tinerii au descoperit o „colectie” impresionanta de PET-uri, gratare ruginite parasite de petrecareti, precum si piese uzate de masina.
„In doar jumatate de ora am gasit o vulpe moarta, un cauciuc si o chiuveta. Stiu ca aceasta zona este de referinta pentru petrecerea timpului liber, dar sa vii la gratar cu o chiuveta este deja prea mult” ne-a declarat George Lozinca, unul dintre studentii participanti la actiune.
Sacii voluntarilor s-au umplut rapid. „Strangem cam un sac pe minut si, in ritmul acesta, vom epuiza rapid cei 1.000 de saci pe care i-am adus cu noi. Prin comparatie, la Petrosani am strans 800 de saci in trei zile”, a explicat Vlad Nutu. „Studentii ne-au ajutat foarte mult si speram ca exemplul lor sa fie urmat si de ceilalti cetateni”, ne-a declarat Ionel Floroiu, director Coordonator al Garzii de Mediu Bacau.
Sursa: Adevarul