Procurorii DNA Brasov au trimis in judecata doua persoane intr-un dosar disjuns din cel al retrocedarilor de suprafete mari de padure in judetul Bacau. Potrivit unui comunicat al DNA, au fost deferiti justitiei, in stare de arest preventiv, Gheorghe Ceteras, cunoscut ca „Regele Padurilor”, si, sub control judiciar, Mihail-Cosmin Vasile, avocat in Baroul Buzau, ambii pentru de trafic de influenta.
DNA precizeaza ca, in contextul demersurilor infractionale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafete de teren forestier, in perioada imediat urmatoare emiterii deciziei nr. 231/2012, Gheorghe Paltin Sturdza si avocatul sau, Ioan Adam, au efectuat demersuri pentru a se efectua o cat mai rapida punere in punere in posesie si eliberare a titlului de proprietate prin coruperea functionarilor publici implicati.
„Avand in vedere ca Tribunalul Covasna dispusese cea mai mare retrocedare de padure din Romania (43.227 ha), ramasa irevocabila, interesul persoanelor care se ocupau in mod obisnuit cu vanzarea de paduri a fost foarte ridicat, stiut fiind ca valoarea unei paduri creste proportional cu marimea suprafetei compacte. Astfel, unul dintre primii interesati de padurea proaspat castigata a fost si inculpatul Ceteras, care l-a contactat pe Sturdza si i-a solicitat sa-i acorde o intalnire legata de subiectul terenului respectiv”, sustin procurorii.
Sursa citata mentioneaza ca, in 26 iulie 2012, cu ocazia intalnirii pe care au avut-o la Brasov, inculpatii Vasile si Ceteras i-au pretins lui Paltin Sturdza suprafata de 10.000 de hectare de padure (25% din suprafata totala), in schimbul determinarii functionarilor din judetul Bacau (prefect – presedintele Comisiei judetene de fond funciar, ITRSV, Directia silvica etc.) sa efectueze cat mai urgent punerea in posesie si eliberarea titlului de proprietate pentru cele 43.227 ha de teren forestier.
DNA subliniaza ca acesta nu a acceptat propunerea celor doi inculpati, comisionul pretins parandu-i-se foarte mare. Gheorghe Ceteras si Mihail-Cosmin Vasile fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA – Serviciul Teritorial Ploiesti, ce priveste reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafete de 5.134 hectare de teren forestier. Dosarul a fost trimis spre judecare Curtii de Apel Brasov, cu propunere de a se mentine masurile preventive dispuse in cauza.