Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) si-a prezentat pozitia oficiala cu privire la noul timbru de mediu care vine sa inlocuiasca taxa de poluare la aproape o saptamana de cand Executivul a prezentat propunerea de calcul pentru acesta. In acest interval de timp primii care au reactionat au fost cei de la Automobile Dacia, care spun ca timbrul de mediu va incuraja importurile de masini second-hand si va afecta vanzarile de masini noi, in timp e Brent Valmar, vicepresedintele APIA este de parere ca in continuare sunt avantajate masinile noi, iar cele vechi din oferta vest-europeana sunt prea putine ca sa fie considerate o amenintare reala.
„Consideram ca principiile noului proiect de lege privind timbrul de mediu sunt corecte, masurabile si elimina confuziile, incurajand totodata achizitia de autovehicule cat mai putin poluante. In acelasi timp, ele sunt in conformitate cu liniile directoare ale noului concept privind taxarea autoturismelor promovate recent (dec. 2012) de catre Comisia Europeana, care are ca si obiectiv armonizarea acestor principii la nivelul tuturor statelor membre”, au spus oficialii APIA intr-un comunicat.
Inacest context si avand in vedere importanta noului proiect de lege pentru dezvoltarea pietei auto autohtone, APIA considera ca industria auto are nevoie in Romania de un cadru legislativ durabil care sa garanteze recuperarea investitiilor facute (cu precadere in ultimii ani) in productia si distributia de autovehicule de catre constructori, importatori si distribuitori autorizati. „entru aceasta, existenta unor instrumente de innoire a parcului auto, care stimuleaza achizitia de vehicule cat mai putin poluante, sunt elemente de politica sectoriala care trebuie folosite pentru atingerea obiectivelor de mediu dar si a celor de dezvoltare a activitatilor productive la nivelul economiei nationale, cu efecte directe asupra mentinerii locurilor de munca din Romania”, au spus oficialii Asociatiei. Ei au subliniat ca „innoirea parcului auto din Romania este un obiectiv strategic pentru Romania, in conditiile in care varsta medie a acestuia (cca. 11-12 ani) este semnificativ mai mare decat cea din Uniunea Europeana (cca. 8 ani). Acest indicator reflecta in mod sintetic nivelul de poluare a mediului din Romania, dar si masura in care acesta poate afecta sanatatea cetatenilor, emisiile poluante (NOx, CO, HC, particule) provenite de la autovehiculele cu norme de poluare inferioare (care in 2012 s-au dublat comparativ cu 2011), fiind factori recunoscuti de incidenta pentru multe afectiuni. In plus, apreciem ca masurile de innoire a parcului auto trebuie sa aiba in vedere si vectori noi care sa stimuleze nu numai achizitia de autovehicule mai putin poluante (ex:timbrul de mediu), ci si circulatia lor pe drumurile publice din marile orase (ex: impozit anual, zone de filtrare a circulatiei celor poluante etc.), deoarece accelerarea introducerii noilor tehnologii pe autovehiculele fabricate astazi, le face pe acestea nu doar mai “curate”, ci si mai eficiente din punct de vedere al consumului de carburant, chiar in comparatie cu cele de acum numai 3-4 ani”.