Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, sambata, la Targoviste, ca nu mai exista probleme cu ursii si ca acum ministerul este preocupat de „situatia creata in Delta Dunarii” din cauza sacalilor si a mistretilor.
„Nu mai avem probleme cu ursii, acum avem alte preocupari la nivelul Departamentului de Biodiversitate, cu sacalii si mistretii din zona Deltei Dunarii, pentru care exista un grup de lucru care va corecta si va clarifica, intr-un mod cat se poate de transant, ce inseamna prezenta lor acolo si ce daune pot provoca daca nu sunt luate masuri, si ma refer la ordinul de vanatoare, care trebuie reevaluat, asa cum am discutat si cu organizatiile neguvernamentale”, a declarat Rovana Plumb, intr-o conferinta de presa.
In ceea ce priveste problema ursilor, ea a spus ca in zona montana a judetului Dambovita au mai fost relocati ursi.
„Legat de problema ursilor, in zona montana a judetului Dambovita au mai fost relocati ursi, iar conducerea Parcului Natural Bucegi sustine ca efectivul de ursi este mult prea mare. Este foarte adevarat, din toate datele pe care le avem la minister, la departamentul Directia generala protectia naturii, care include componenta de biodiversitate, desigur ca avem un studiu facut in ceea ce priveste acest numar de ursi care sunt protejati la nivel european. Eu nu sunt de acord cu impuscarea lor, nici macar cu vanatoarea, nu sunt si nu voi fi niciodata un fan al vanatorii, nici cu pescuitul nu sunt de acord. Desigur ca sunt multi factori care trebuie luati in considerare si cred ca specialistii trebuie sa isi spuna cuvantul”, a mai spus ministrul Mediului.
In luna septembrie a anului trecut in judetul Dambovita au avut loc mai multe atacuri ale ursilor asupra oamenilor.
Atunci, un urs a ucis un batran de 72 de ani si a ranit alte doua persoane – o femeie si un barbat. Ursul care i-a atacat pe cei trei a fost impuscat, iar in urma analizelor s-a stabilit ca acesta era turbat, in zona fiind instituita carantina.
Tot in septembrie 2012, un barbat de 63 de ani a fost ucis de un urs tot in Dambovita, intr-o zona izolata, unde animalul fusese prins intr-un lat, capcana fiind pusa de catre victima.