Saptamana Mondiala a Apei

La Stockholm a inceput summitul international al „Aurului albastru”

Cel putin 2.500 de ex-perti s-au reunit in ca-pitala Suediei, unde se desfasoara lucrarile si dezbaterile incluse in „Saptamana Mondiala a Apei”, cel mai mare rendez-vous international dedicat problemelor legate de „aurul albastru”. Summitul a fost deschis oficial de premierul suedez Fredrik Reinfeldt.

Intitulata „Progres si perspective in domeniul apei: pentru o dezvoltare durabila intr-o lume in schimbare”, cea de-a 17-a editie a acestei manifestari anuale si-a inceput lucrarile la sediul Institutului International al Apei din Stockholm (SIWI), organizatorul evenimentului. Alaturi de cei 2.500 de specialisti, la summit iau parte si oficiali ai Natiunilor Unite, precum si reprezentanti ai Grupului Interguvernamental de Experti pentru Clima (GIEC), al caror raport va fi prezentat la sfarsitul saptamanii. In dosarul de prezentare a lucrarilor, SIWI a precizat ca apa joaca un rol primordial in fenomenul de incalzire a planetei.

Apa, principala cauza a catastrofelor

Pe parcursul deceniului 1996-2005, circa 80% din catastrofele naturale au avut origine meteorologica sau hidrologica, se mai arata in documentul SIWI. Iar inundatiile au afectat cel putin 66 milioane de persoane in fiecare an, intre 1973 si 1997. „Oamenii care au de suferit din cauza incalzirii globale sunt victime, in primul rand, ale calamitatilor produse de inundatii sau de revarsarile de apa”, a spus David Trouba, purtatorul de cuvant al SIWI.

Pe parcursul acestei sap–ta-mani, specialistii vor dezbate problema biocarburantilor, preconizati ca o solutie via-bila pentru reducerea emi-siilor de gaz de sera. Dar, a mai precizat Trouba, pro-ductia biocarburantilor pe sca-ra larga presupune un consum sporit de apa, ceea ce reprezinta o noua provocare pentru populatia Terrei, in continua crestere de-mografica.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *