Incalzirea climatica si temperaturile record consemnate in Europa in ultimul deceniu risca sa agraveze inegalitatile pe continent, atrage atentia Agentia europeana pentru mediu.
„Temperatura medie de pe teritoriul Europei in ultimii zece ani a fost cu 1,3 grade Celsius mai ridicata decat in epoca preindustriala, ceea ce face din ultimul deceniu perioada cea mai calda inregistrata vreodata”, se afirma in raportul publicat ieri si citat de Agerpres, intitulat „Schimbarea climatica, repercusiuni si vulnerabilitate in Europa in 2012”.
In perioada vizata, cantitatea de precipitatii a crescut in nordul si nord-vestul Europei, dar s-a redus in sudul continentului, afectat de seceta, canicula si incendii de vegetatie fara precedent. Un alt motiv de ingrijorare este topirea ghetarilor din Groenlanda, de o amploare „exceptionala” in vara lui 2012.
Agentia avertizeaza ca aceste schimbari climatice ar urma sa adanceasca decalajele socio-economice intre tarile bogate si cele sarace de pe continent, in conditiile cresterii costurilor implicate de catastrofele naturale (inundatii, furtuni, valului de canicula etc.). Potrivit agentiei, capacitatea economica, tehnica si institutionala de a face fata acestor catastrofe si de adaptare la incalzirea climatica este foarte inegala in Europa. O evaluare integrata a vulnerabilitatii regiunilor europene la schimbarile climatice arata ca ar putea exista efecte negative asupra coeziunii teritoriale, mai spun expertii europeni.
In tarile din sud consumul de energie va creste puternic din cauza caniculei, si chiar si statele din vest si din nord vor trebuie sa se obisnuiasca cu perioade neobisnuite de caldura. In plus, in Europa de Est seceta se va agrava, iar in nordul continentului viscolele vor deveni mai violente. Pe intreg continentul, inundatiile vor fi din ce in ce mai frecvente, iar zonele litorale se vor confrunta cu cresterea nivelului apelor.