Senatul interzice constructiile pe spatiile verzi

Plenul Senatului a adoptat luni o initiativa legislativa a senatorului Marius Marinescu, prin care se interzice emiterea de autorizatii pentru constructiile si amenajarile de orice tip aflate pe spatiile verzi. Potrivit agentiei Mediafax, senatorii au aprobat proiectul cu 48 de voturi „pentru”, 1 vot „impotriva” si 15 abtineri. Potrivit initiativei legislative, se interzice emiterea de autorizatii de constructie pentru constructiile si amenajarile de orice tip aflate pe spatiile verzi.

Proiectul de lege prevede ca tranplantarea arbustilor si arborilor se va face numai cu acordul administratiei publice locale si al autoritatilor teritoriale pentru protectia mediului. In plus, se mai arata in lege, constructiile neautorizate in spatiile verzi se demoleaza si terenulse va aduce la starea initiala, cheltuielile totale pentru efectuarea acestor lucrari fiind suportate de proprietarul constructiei. Potrivit unui amendament adoptat de Comisia de administratie publica, prin „spatii verzi” se intelege „spatii amenajate ca atare in Planul Urbanistic General initial, cu exceptia lucrarilor pentru punerea in valoare a parcurilor si spatiilor verzi si a echipamentelor de agrement”.

Legea face parte din categoria legilor ordinare, prima camera sesizata fiind Senatul, iar forul decizional, Camera Deputatilor.Senatorul Marinescu, initiatorul proiectului, este cel care s-a implicat in manifestatiile de protest ale bucurestenilor organizate pentru pastrarea Parcului Bordei.
Parc distrus de judecatori

Aici, fostul primar al Capitalei, Traian Basescu, a retrocedat 3,3 hectare de teren, la schimb, pentru o suprafata echivalenta detinuta de mostenitorii unor fosti prorpietari de pamant in zona Satului Francez. Beneficiar este omul de afaceri Costel Constanda, care, ulterior, a reusit sa oblige Consiliul municipal, printr-o sentinta a instantei, sa ii permita construirea in parc a unor blocuri cu patru etaje. Decizia judecatorilor a starnit un val de proteste din partea locuitorilor Capitalei, dar si a oamenilor politici.

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a lansat o campanie, „Bucuresti verde”, in care a reusit sa adune 30.000 de semnaturi pentru modificarea legislatiei, in sensul interzicerii oricaror constructii in parcuri. Saptamana trecuta, consilierii municipali, sub sanctiunea penala a neexecutarii unei hotarari judecatoresti, au adoptat un plan urbanistic zonal impus de Instanta. In plus, omul de afaceri Costel Constanda ar mai putea incasa de la ei aproape 30 milioane de euro, daune stabilite de instanta pe ntru ca au refuzat sa-i aprobe cererea acestuia pana acum.

Sursa: Gandul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *