Sibienii au dus la reciclat 2,5 tone de deseuri electrice in week-end

Proiectul Umbrela Verde s-a desfasurat in week-end la Sibiu si a avut ca rezultate colectarea a nu mai putin de 2,5 tone de echipamente electrice si electronice scoase din uz.
reciclare DEE
Umbrela verde s-a deschis deasupra Sibiului

In prima zi au fost distribuite soferilor din Sibiu, in numai 2 ore, peste 1500 de stickere „Eu nu arunc gunoi pe strada”. Soferii au fost intampinati in trafic de catre voluntarii Umbrela Verde, alaturi de Brigada de Politie Rutiera si Directia de Prevenire a Criminalitatii din Inspectoratul de Politie Sibiu. Totodata, in cartierul Vasile Aaron a fost demarata actiunea de colectare a DEEE-urilor, iar pe parcursul celor 3 zile au fost stranse aproximativ 2.5 tone de astfel de deseuri. In plus, locuitorii orasului Sibiu au avut la dispozitie, pe parcursul celor 3 zile, un call center la care puteau solicita deplasarea unei echipe pentru colectarea deseurilor voluminoase.

Fiecare persoana care a adus spre reciclare un DEEE a avut sansa sa castige prin tragere la sorti premii eco. Castigatorii tombolei sunt: Baboc Stefana – role; Caprita Matei – role, Stanescu Cornelia – role; Boborodea Ioan – aparat foto digital; Ivan Alexandru – bicicleta; Boanta Iulian – bicicleta.

Cortul Umbrela Verde special amenajat in Piata Unirii a oferit participantilor la ARTmania ocazia de a-si crea tricouri „Do it yourself”, cu desene eco pictate ad hoc. Persoanelor care si-au dorit sa-si testeze creativitatea le-au fost puse la dispozitie diverse materiale reciclabile, din care au putut construi obiecte de decor, demonstrand ca orice deseu are o poveste.

„Reciclarea DEEE-urilor reprezinta o tema importanta in domeniul sanatatii mediului si a populatiei. Sibienii ne-au reconfirmat ceea ce stiam: anume ca sunt cetateni responsabili si au o atitudine civica europeana. Pentru noi este important ca atat locuitorii oraselor unde mergem, dar si turistii prezenti la aceste evenimente sa fie informati asupra colectarii DEEE si sa transmita mai departe invitatia noastra la reciclare”, a declarat dl. Liviu Popeneciu, presedinte Asociatia RoRec.

Umbrela Verde este o campanie de responsabilizare fata de mediu, initiata de Tuborg Romania, si desfasurata la Sibiu in parteneriat in cadrul Artmania Festival cu primaria Sibiu si Asociatia Romana pentru Reciclare.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *