Actiunea demarata luni de Primaria Capitalei, de demolare a constructiilor neautorizate din parcul Herastrau, a continuat ieri cu demolarea terasei „La Fitze”, spatiile verzi urmand sa fie refacute, potrivit edililor, pana la sfarsitul lunii august.
„Demolarile vor continua pana la disparitia tuturor constructiilor ilegale din parc, dupa care, in termen de 30 de zile, va fi incheiata actiunea de refacere a spatiilor verzi, prin plantarea de copaci, arbusti si gazon”, a precizat purtatorul de cuvant al Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB), George Nicolau.
La actiunile de demolare participa, alaturi de inspectorii municipalitatii si de angajatii Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti, politisti comunitari si jandarmi.
Sursa: Curentul