Unitatile spitalicesti din judet au intrat in vizorul comisarilor Garzii de Mediu Botosani. Potrivit comisarului sef al Garzii de Mediu Botosani, Rodica Zelinca, dupa ce si-au inchis incineratoarele spitalele au avut termen sa se doteze cu instalatii de dezinfectii si sterilizare a apelor uzate evacuate.
„Vom vedea in ce stadiu sunt aceste lucrari sau daca exista macar proiecte in acest sens. Pana acum spitalele au respectat calendarele de inchiderea instalatiilor de distrugere a deseurilor medicale, existand contracte de presari servicii cu unitati specializate de transport, neutralizare si distrugere a acestora”, a declarat Rodica Zelinca.
Aceasta sustine ca din discutiile purtate cu reprezentantii spitalelor, pana in prezent majoritatea au incheiat contracte cu societati si au in curs de derulare proiecte pentru dotarea cu instalatii de dezinfectare a apelor uzate. In acest caz, se pare ca spitalele vor fi scutite de aplicarea unei amenzi de comisarii Garzii de Mediu. Chiar daca spitalele nu ar duce la indeplinire masurile impuse, sansele ca Garda de Mediu sa le aplice o amenda sunt destul de mici.