O conferinta de presa si taierea unei panglici tricolore au marcat inaugurarea statiei de epurare a apelor uzate din Agnita, o etapa importanta in marele proiect „Extinderea si reabilitarea sistemelor de apa si apa uzata in regiunile Medias, Agnita, Dumbraveni, judetul Sibiu. Proiectul a fost realizat de operatorul regional de apa si apa uzata S.C.Apa Tarnavei Mari S.A. si este cofinantat prin Programul Operational Sectorial Mediu din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene. Valoarea eligibila a intregului proiect este de peste 307 milioane lei, din care 85% este finantare nerambursabila din Fondul de Coeziune al U.E., restul fiind asigurat de la bugetul de stat, bugetul local si prin contributia beneficiarului. Statia de epurare de la Agnita a costat peste 13 milioane de lei si este dimensionata pentru 9.500 de locuitori echivalenti. La conferinta de presa, organizata in sala de sedinte a Primariei din Agnita au luat parte locuitori ai orasului, angajati ai SC „Apa Tarnavei Mari”, consilieri locali si primari din zona Agnita. Cuvantul de deschidere l-a avut primarul orasului Agnita, Ioan Dragoman care, subliniind importanta realizarii statiei de epurare, a tinut sa sublinieze marile probleme pe care le-a avut orasul si beneficiarul din cauza lipsei de profesionalism a celor care au executat lucrarile la retelele de canalizare. Rezultatul lucrarilor facute prost, de oameni insuficient calificati au dat multa bataie de cap beneficiarului si au creat probleme locuitorilor orasului.
Primarul Mediasului, Teodor Neamtu, presedinte al S.C. Apa Tarnavei Mari S.A. a subliniat faptul ca proiectul nu a fost usor, sistemul de canalizare si retelele de apa din Agnita fiind foarte deteriorate. A facut constatarea ca din cauza plecarii masive a meseriasilor in strainatate, in Agnita s-a lucrat cu meseriasi de cal.III-a si a IV-a. Vorbind despre proiect, despre amploarea lui, recunoscuta la nivel de ministere, a multumit primarilor care s-au implicat in realizarea lui, fapt ce creeaza premisele ca in etapa a II- a proiectul sa cuprinda tot arealul asociatiei. Radu Curcean, fostul primar al orasului, implicat in initierea acestui proiect a reamintit problemele acestui inceput, cand unii consilieri s-au opus asocierii cu S.C: Apa Tarnavei Mari neintelegand ca un proiect de asemenea anvergura depasea posibilitatile orasului Agnita. Virgil Bucse, director general, SC „Apa Tarnavei Mari” a facut istoricul asociatiei, infiintata in 2006, prin preluarea serviciilor de profil din Medias, Agnita si Dumbraveni. Pentru zona Agnita sunt prevazute trei obiective majore; o statie de tratare nou construita la Arpasel care va deservi locuitorii din Agnita, Birghis, Arpasu de Sus, Arpasu de Jos, Cartisoara, Carta, Nou Roman, Sasaus, Chirpar, Vard, Veseud, Nocrich, Marpod; o conducta de aductiune intre statia de tratare si rezervorul din Agnita pe o lungime de 38,627 km si statia de epurare de la Agnita. Statia de epurare a fost realizata foarte bine, de catre un constructor serios. Toate operatiunile sunt automatizate, inclusiv tratarea namolului, iar apa ce va ajunge in Hartibaci va indeplini conditiile ecologice impuse de normele U.E. Cei prezenti au fost invitati la taierea panglicii de la noua statie de epurare, sarcina pe care au implinit-o cu succes Virgil Bucse, Ioan Dragoman, Teodor Neamtu si Mircea Radu, `ef Serviciu Monitorizare – Implementare Proiecte, O.J Sibiu. Cu aceasta ocazie mai multi elevi de la scolile din Agnita, vizitand instalatiile de la Statia de Epurare, au beneficiat de o lectie de ecologie si de cate o sapca alba cu inscriptia „Redescopera gustul apei”. Elevilor li s-a explicat circuitul apelor reziduale care ajung in statie printr-o conducta de 500 mm.
Aici sunt preluate de 5 pompe care lucreaza in functie de debit si le trimit printr-o serie de 6 gratare si trei separatoare de grasimi. Namolurile si grasimile sunt depozitate in trei bazine foarte mari iar apa, dupa epurarea prin filtre biologice ajunge in Hartibaci curata. Toate operatiunile sunt coordonate de la un pupitru. Dupa darea in functiune a statiei de epurare, urmeaza sa se finalizeze si aductiunea de apa de la Arpasel care va fi extinsa urmand sa ajunga pana la Bradeni, Merghindeal si Bruiu. Locuitorii din Agnita si satele din jur vor consuma o apa foarte buna si vor trai intr-o zona mai curata din punct de vedere ecologic. .