Prin presedintele Traian Basescu, Romania a facut act de prezenta, sustinand neconditionat pozitia UE privind finalizarea unui „document politic extrem de constrangator pentru statele ONU” in privinta reducerii emisiilor de dioxid de carbon
„Suntem de acord ca sunt necesare reduceri profunde ale emisiilor de gaze cu efect de sera (…) cu o perspectiva de reducere de pana la 50% pana in 2050, comparativ cu 1990” – acesta era obiectivul „generos” mentionat in varianta finala a unui asa-numit „Acord de la Copenhaga”, citata de agentiile Associated Press, Reuters si cotidianul britanic The Guardian.
Cei 193 de sefi de stat si de guvern prezenti la Summitul ONU de la Copenhaga s-au aratat cu totii de acord ca temperatura planetei nu trebuie sa creasca mai mult cu 2 grade Celsius de acum intr-o suta de ani. Insa, in ceea ce priveste mecanismele precise de atingere a acestui obiectiv si de constrangere a statelor pentru indeplinirea obligatiilor asumate, negocierile au esuat.
„Nicio tara nu va primi tot ce isi doreste”, a marturisit, ieri, presedintele Barack Obama – omul de care se legau sperantele ca isi va putea folosi puterea de convingere pentru a se ajunge la un acord.
Cata vreme, potrivit presedintelui Traian Basescu, „noi suntem sustinatori neconditionati ai obiectivelor Comisiei Europene”, orice esec al UE ar putea fi privit si ca un esec al Romaniei. Un „document politic extrem de constrangator pentru statele ONU”, dupa a descris presedintele roman ambitia UE, la plecarea spre Copenhaga, nu a putut fi atins.
Pentru ca delegatii la nivel inalt sa accepte, totusi, sa semneze un document comun, din „Acordul de la Copenhaga” a fost eliminata referirea ca anul 2010 sa fie termenul-limita pentru incheierea unui tratat constrangator. Or, inaintea etapei finale a negocierilor, purtata ieri, premierul britanic Gordon Brown considera ca un termen-limita de sase luni este „maximum acceptabil”. In plus, de-a lungul ultimelor saptamani, alti lideri europeni calificau Summitul din Danemarca drept „o ultima sansa” de a salva planeta de incalzirea globala.
Singura concesie pe care documentul o face liderilor UE, convinsi ca fara limitatea emisiilor de dioxid de carbon (CO2) omenirea nu va putea evita un dezastru este promisiunea unei „revizuiri” a obiectivelor sale in 2016. Potrivit Reuters, proiectul final de acord nu continea un cuantum exact al reducerilor de CO2 pe care trebuie sa si-l asume tarile dezvoltate pana in 2020.
Ce ar putea „castiga” Romania de pe urma incalzirii globale
Numeroase studii, ale caror date au fost indelung reluate in ultimele zile, contin avertismente despre ceea ce fiecare tara a lumii ar putea pierde din cauza cresterii temperaturii medii cu 2-5 grade Celsius, pana la sfarsitul secolului. Nici Romania nu ar face exceptie de la fenomene precum avansarea deserificarii (din Oltenia pana in Dobrogea si sudul Moldovei), combinata cu inmultirea zilelor secetoase si a inundatiilor.
De pilda, un studiu al Centrului reunit de cercetare al UE (JRC) plaseaza tara noastra in zona „central-sudic-europeana”, alaturi de Austria, Cehia, Franta, Ungaria si Slovacia. In aceste state, pierderile economice puse pe seama incalzirii globale s-ar situa intre 0,1 si 0,6% din PIB. In ciuda acestor pierderi, mai multe zile calduroase ar aduce, celor sase state aminite, venituri suplimentare din turism care vor totaliza 10 miliarde euro.
Pe de alta parte, Romania poate castiga circa 2,5 miliarde euro din vinderea partilor din cota de dioxid de carbon la care i-a dat dreptul Protocolul de la Kyoto (1997), dar pe care nu a folosit-o. Suma a fost estimata de ministrul Economiei, Adriean Videanu, cu prilejul Summit-ului Initiativei Central Europene de la Bucuresti, din noiembrie 2009.
Romanii, „vinovati” pentru 0,4% din emisiile mondiale de dioxid de carbon
„Amprenta carbonica” a Romaniei reprezinta 0,4% din totalul emisiilor de dioxid de carbon – gaz inofensiv, in lipsa caruia plantele nu pot creste, dar pe care ONU, UE, alte organizatii internationale si principalele puteri industriale ale lumii (G-20) il considera vinovat, in baza unor pretentii stiintifice departe de a fi unanime, pentru cresterea temperaturii atmosferei.
Cu 98,480 de tone de CO2, tara noastra ocupa locul 37 (din 210 state si teritorii), in clasamentul „Millennium Development Goals indicators”, realizat de Divizia statistica a ONU cu date colectate in 2006.
Cota Romaniei este infima in comparatie cu cea a Chinei (locul 1), care degaja 21,5% din cantitatea de CO2 nou aparuta in atmosfera in fiecare an, respectiv SUA (locul 2) – 20% si totalul celor 27 de state UE (locul 3) – 13,8%.
INFO: 50% reprezinta reducerea emisiilor cu efect de sera pana in 2050, fata de nivelul anului 1990, care era cuprinsa in ultimele variante ale unui asa-numit „Acord de la Copenhaga”, desi documentul se arata lipsit de masuri de „constrangere” a statelor pentru atingerea acestei ambitii
Sursa: Gandul