Uniunea Europeana va acorda Apelor Romane si unei fundatii transilvanene un milion de euro dupa ce a aprobat doua proiecte referitoare la managementul integrat al apei si la protejarea unei zone verzi din zona Sighisoara – Tarnava Mare, potrivit site-ului oficial europa.eu, consultat de Mediafax.
In total, Comisia Europeana ofera 250 de milioane de euro pentru 210 astfel de proiecte, aprobate in cadrul programului amplu LIFE+ (Viata pe plus – n.r.), derulat in perioada 2007 – 2013.
Programul se afla la cea de-a treia editie, iar din peste 600 de proiecte propuse de organisme publice sau private din 27 de state membre, doar 210 au fost admise pentru finantare, printre care si doua proiecte ale Romaniei.
Pe de-o parte, 700.000 de euro vor merge catre proiectul de mediu „Apa curata”, inaintat de Compania Nationala Apele Romane – Institul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor.
Proiectul isi propune sa dezvolte, la nivelul bazinelor hidrografice, un sistem de management integrat al apei pentru a identifica apele aflate sub amenintare si sa desemneze zonele vulnerabile, mai noteaza sursa citata care arata ca, astfel, se ofera autoritatilor un mijloc de dezvoltare eficienta a bazinelor hidrografice pentru politicile de gestionare a raului Barlad si pentru evaluarea impactului acestora.
Celalalt proiect la care vor ajunde banii europeni (300.000 de euro – pentru gasirea unor solutii de mediu si protejare a naturii) apartine fundatiei ADEPT din Transilvania. Acest proiect isi propune protejarea unor zone verzi din zona Sighisoara – Tarnava Mare.
Sursa: Evenimentul Zilei