Un fiasco danez: incineratorul din Copenhaga

AUTHOR: JOHAN MADSEN
EDITORS: GRAINNE MURPHY, JANEK VAHK, MARIEL VILELLA
TRADUCERE ȘI ADAPTARE: ANDREEA LEONTE

Amager Bakke este un incinerator de deșeuri modern, construit în Copenhaga, Danemarca. Este, de asemenea, o lecție despre decizii și planificare deficitare în plan economic și de mediu.

Promisiuni nerealiste

Istoria noului incinerator, situat în nord-estul cartierului Amager, a început în anul 2009 (1). Cinci autorități locale aferente a cinci cartiere (Dragør, Frederiksberg, Hvidovre, Copenhaga și Taarnby (2) care dețineau un incinerator vechi de 40 de ani – s-au angajat să investească 534 milioane de euro ( 3) pentru a construi o nouă instalație de incinerare, cu o capacitate de 560.000 de tone pe an. Noua instalație are două cuptoare, fiecare cu o capacitate de câte 30-35 tone de deșeuri pe oră. Prin comparație, vechea instalație avea patru cuptoare, a câte 15 tone de deșeuri pe oră și autorizare de ardere de 440.000 tone de deșeuri pe an.

Noul incinerator promitea avantaje mai mari privind eficiența energetică și beneficii pentru mediul înconjurător. Comparativ cu incineratorul vechi pe care l-a înlocuit, așteptările erau ca incineratorul nou să producă cu 20% mai multă căldură și electricitate, să emită mai puțin fum toxic și să reducă poluarea aerului cu mai mult de 50%, pentru fiecare tonă de deșeuri incinerată.

De asemenea, instalația a fost proiectată să ardă biomasă forestieră în cazul lipsei de deșeuri, ceea ce ar crea, conform susținătorilor proiectului, energie și căldură neutră dpdv. al emisiilor de carbon, și ar fi rentabilă dpdv. economic (4).

În eforturile de a transforma instalația într-un model de bune practici pentru o dezvoltare durabilă, incineratorul Amager Bakke și-a schimbat numele în Amager Resource Center (ARC) și s-a angajat să cheltuiască încă 8 milioane de euro pentru a explora tehnologii alternative. În acest scop, lângă incinerator a fost construită o nouă stație de sortare a deșeurilor, cu spațiu pentru depozitarea deșeurilor menajere și reciclare.

Dar oare este acesta un model real de bune practici?

Până în prezent, una câte una, toate promisiunile inițiale făcute de susținătorii proiectului au fost încălcate. Incineratorul modern, care se dorea să devină un punct de reper în ceea ce privește sustenabilitatea, a ajuns doar un simbol al aspirațiilor de mediu eșuate ale Danemarcei. Mai mult decât atât, această strategie de gestionare a deșeurilor prin incinerare riscă să compromită obiectivele climatice și energetice ale Danemarcei pentru deceniile următoare.

Istoric controversat

Incineratorul Amager a fost un proiect dubios încă de la început, modelul său financiar dovedindu-se unul deosebit de controversat.

În ianuarie 2012, Municipalitatea Copenhaga a refuzat alocarea unei garanții de împrumut în valoare de 534 milioane EUR. În loc să construiască un incinerator mamut, inițial Primăria și-a dorit o instalație cu o capacitate mai mică, pentru a se putea concentra mai multe pe reciclare și reutilizare.

Autoritățile Locale au fost preocupate, în special, de faptul că un incinerator de mare capacitate ar putea trimite un semnal greșit populației și anume că arderea de reciclabile este acceptabilă (alături de celelalte complicații inerente unui incinerator supradimensionat) (5).

În ciuda aprobării de către trei dintre cele cinci cartiere (6), Primăria Copenhaga a solicitat organizarea unei alte licitații, pentru construirea unui incinerator cu capacități mai mici. Această propunere a fost respinsă, însă, de Consiliul de Administrație al incineratorului Amager Bakke, pe motiv că nu ar fi fost viabilă din punct de vedere economic. Argumentul este discutabil, având în vedere că incineratorul era aproape să fie complet închis, din cauza situației financiare deficitare.

În vara anului 2012, în urma unor negocieri secrete, conform unor surse din Primăria din Copenhaga, aceasta a decis să aprobe planurile, cu mici modificări. Aprobarea a fost dată în ciuda faptului că orașul va fi forțat, în următoarele decenii, să furnizeze cantități uriașe de deșeuri instalației de incinerare, pe toată durata sa de viață (30-40 de ani), pentru ca acesta să poată funcționa la capacitate maximă. Inițial, s-a agreat că nu se va recurge la importul de deșeuri, toate deșeurile urmând a fi aprovizionate local (7). În plus, au existat probleme și cu costul final al instalației, care a fost semnificativ mai mare comparativ cu alte proiecte similare din Danemarca (8).

O decizie de sus în jos

De ce o asemenea schimbare în poziția Primăriei Copenhaga?

Ziarul danez Finans (9) sugerează că responsabilitatea pentru această schimbare a revenit ministrului de finanțe de atunci, Bjarne Corydon, membru în partidul Social Democrat care guverna Danemarca în 2012. Deși este neobișnuit ca miniștrii să se implice în proiecte locale, cartierul Corydon aparține de orașul Esbjerg , unde își au sediul Babcock & Wilcox Vølund – compania care furnizează instalația de incinerare. Implicarea sa activă în susținerea incineratorului a condus la schimbarea poziției Primăriei Copenhaga (istoric deținută de social-democrați) și evitarea unor pierderi de €0.5 billion pentru furnizorul (Babcock & Wilcox), în ciuda faptului că modelul economic propus nu era viabil (10).

Probleme curente

Noua instalație a fost construită și lansată în 2017 (11). Deși a fost achiziționată ca tehnologie de ultimă generație, procesul decizional a trecut cu vederea mai multe aspecte problematice chiar și în ziua de azi.

În primul rând, instalația are o capacitate de incinerare mult prea mare, greu de satisfăcut exclusiv din deșeuri locale. Pentru a funcționa la capacitate maximă ar fi nevoie de utilizarea deșeurilor din import, ceea ce inițial a fost interzis.

Cu toate acestea, în 2016, cele cinci cartiere care dețin Amager Bakke au schimbat acordul inițial astfel încât să permită importul de deșeuri. Decizia a avut la bază încercarea de a salva proiectul de la faliment, făcându-l mai rentabil din punct de vedere economic (12). Dacă s-ar fi redus capacitatea de incinerare a instalației (inițial: 560.000 de tone/an) strict încât să ardă doar deșeurile locale, instalația ar fi dat faliment în doar câțiva ani de operare. Chiar și suplimentând instalația cu deșeuri din import, autoritățile au fost nevoite să reducă treptat estimările privind cantitățile anuale de deșeuri incinerate de la 480.000 tone la 350.000 de tone.

Astăzi, incineratorul Amager Bakke a ajuns să ardă nu doar deșeuri importate, ci și biomasă forestieră, pentru a opera la o capacitate care să nu-l bage în faliment, deviind substanțial de la acordul inițial (13). Numai în 2018 Amager Bakke a ars circa 30.000 de tone de deșeuri din import, în principal din Marea Britanie (15). Îngrijorător este faptul că din import au fost aduse pentru incinerare preponderent deșeuri reciclabile (hârtie uscată, plastic, carton și între 15-40% plastic). În ciuda acestui fapt, grupurile de lobby ale instalației au continuat să invoce “beneficii de mediu”, în conflict flagrant cu recomandările de mediu ale UE și cu opiniile specialiștilor.

Compania de consultanță și de cercetare daneză Ea Energy Analysis a publicat, în 2016, un studiu care demonstrează contrariul susținerilor grupurilor de lobby. Studiul desființează mitul “beneficiilor de mediu” ale incinerării și atrage atenția că amprenta de carbon crește atunci când valorificarea energetică prin incinerare vizează arderea unor cantități mari de plastic. (16). Rațiunea din spatele acestei constatări este simplă: Plasticul este obținut prin prelucrarea petrolului, de aceea atunci când ardem materiale plastice, ardem în esență carbon fosil, care emite semnificativ mai mult CO2 în atmosferă.

În cei 10 ani de dezvoltare a proiectului, după eforturi constante de a-l salva și în ciuda susținerii din partea ministrului finanțelor, incineratorul Amager Bakke continuă să fie bântuit atât de probleme financiare, cât și tehnice. În 2016, de exemplu, furnizorul instalației Babcock & Wilcox Vølund a descoperit o eroare în zona cuptoarelor. Întârzierea datorată lucrărilor de mentenanță a cauzat o pierdere de mai multe milioane de euro atât pentru compania Babcock & Wilcox Vølund, cât și pentru incinerator (17). Un an mai târziu, în 2017, instalația a fost închisă iarăși, timp de 14 zile, din cauza unei erori de proiectare a compensatorului de temperatură.

Chiar și în lipsa acestor probleme tehnice, pe timp de vară instalația tot nu poate funcționa la capacitate maximă, întrucât s-ar ajunge la o supraproducție de energie electrică la nivel local, ceea ce (18) ar însemna că alte centrale electrice nu și-ar mai putea distribui căldura și energia electrică (și ar fi obligate să se închidă). Pentru a preveni acest lucru, în timpul verii, doar o singură linie este funcțională la Amager Bakke.

Pentru a compensa aceste probleme financiare și tehnice, noul plan de finanțare al incineratorului prevede preluarea responsabilității pentru colectarea deșeurilor municipale ca mijloc suplimentar de generare a veniturilor. Acest lucru ar însemna preluarea colectării deșeurilor de la patru companii private. În calitate de colector de deșeuri, compania care gestionează incineratorul va fi contractată de către Primăria Copenhaga și va costa cu 13 milioane de euro mai mult decât antreprenorii privați (19).

Profesorul Brian Vad Mathiesen de la Universitatea Aalborg consideră că există modalități mult mai curate de a crea căldură și energie, care să nu implice arderea resurselor. De exemplu, dezvoltarea unor tehnologii pe baza surselor regenerabile (geotermală, eoliană și solară) ar fi substanțial mai avantajoase (20).

În concluzie, incineratorul din Copenhaga, nu e nici pe departe un model de bune practici așa cum este în continuare promovat de către susținătorii acestuia, ci un fiasco tehnic și financiar, caracterizat din start de decizii politice, ignorarea sfaturilor experților de mediu și gestionării ulterioare deficitare a proiectului.

Copenhaga are acum o instalație de incinerare de două ori mai mare decât ar fi fost necesar, care pentru a supraviețui are nevoie să importe din ce în ce mai multe deșeuri. Din păcate, întrucât întregul proiect a fost finanțat printr-un împrumut bancar contractat de autoritățile locale pe o durată de 30 de ani, contribuabilii danezi vor fi nevoiți să plătească în continuare prețul distrugerii acestor deșeuri.

Referințe: