Cluj Napoca/ Romania – 10 decembrie, 2009. Centrul de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic lanseaza un nou website pentru informarea publicului cu privire la situatia organismelor modificate genetic (OMG). Website-ul poate fi gasit la adresa www.infomg.ro.
Centrul de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic – InfOMG este o asociatie neguvernamentala, infiintata in anul 2006 la Cluj Napoca. Scopul asociatiei este de informare si constientizare a publicului si a factorilor de decizie despre situatia OMG din Romania si despre impactul negativ pe care OMG il produc la nivel de mediu, social si economic.
Intr-un format intuitiv si usor accesibil, infomg.ro ofera informatii complexe despre riscurile OMG, centralizand stiri din Romania si de la nivel european, legislatia din domeniu si nenumarate resurse de documentare – rapoarte, studii stiintifice, documente oficiale, filme documentare, carti, dictionar explicativ, bannere.
Mai mult decat atat, InfOMG invita vizitatorii sa se implice in problema OMG, prin transmiterea de petitii catre autoritatile responsabile, sesizari sau cereri de acces la informatii de interes public in domeniul OMG.
Rezultat in urma unor indelungate cercetari si analize infomg.ro se adreseaza atat vizitatorilor care doresc informatii de baza despre OMG dar si celor care sunt deja familiarizati cu acest subiect si doresc sa isi aprofundeze documentarile cu privire la riscurile OMG.
Infomg.ro este prima platforma online de acest gen care se adreseaza publicului romanesc.
Infomg.ro beneficiaza de asemenea, si de o versiune in limba engleza.