Ministerul Mediului va realiza intr-o luna un proiect-pilot care va prelua obiectivele din programul Casa Verde, al carui ghid de finantare a fost abrogat, iar scolile, spitalele si caminele vor fi favorizate, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, purtatorul de cuvant al Ministerului Mediului.
„Ghidul a fost abrogat, pentru ca avea un numar mare de inechitati si un grad mare de subiectivitate. In maximum o luna programul Casa Verde va fi inlocuit cu un program-pilot, ce ii va prelua obiectivele si scopul si in care vor fi prevazute foarte clar modalitatile de selectie a instalatorilor si beneficiarii”, a precizat pentru NewsIn, purtatorul de cuvant al ministerului, Dragos Nacuta.
Printre beneficiari se vor numara si asociatiile de locatari, potrivit lui Nacuta, care a adaugat ca acestea vor fi privilegiate fata de casele individuale.
„Daca proiectul-pilot va avea succes, vom putea extinde acest program”, a mai spus reprezentantul ministerului Mediului, care nu a dat detalii despre suma prevazuta pentru acesta.
Dupa adoptarea in comisii a bugetului pentru Ministerul Mediului, ministrul de resort Nicolae Nemirschi, declarase ca bugetul pentru Casa Verde va fi ceva mai mic, iar o parte din bani va merge catre programul de impaduriri si crearea de perdele forestiere, in scopul prevenirii desertificarii.
Pe 15 ianuarie, programul Casa Verde a fost amanat pe termen nedeterminat, dupa ce bugetul fondului de mediu nu fusese aprobat, iar Ministerul Mediului identificase patru probleme in Ghidul de finantare.
Tot atunci, ministrul Nicolae Nemirschi precizase ca va prezenta aceste probleme, iar Guvernul va alege intre revizuirea ghidului solicitantului, reducerea partiala a finantarii pentru acest program, continuarea lui in forma propusa de fostul ministru al Mediului – Attila Korodi – si anularea intregului program de inlocuire sau completare a sistemului clasic de incalzire cu sisteme care folosesc energie alternativa.
Sursa: Realitatea TV