Visul american al independentei energetice prin revolutia sistului se impiedica de realitate

Visul american al independentei energetice prin revolutia sistului se impiedica de realitate
Visul american al independentei energetice prin revolutia sistului se impiedica de realitate

Dezvoltarea tehnologiei fracturarii hidraulice si a forarii orizontale a pus la dispozitia Americii resurse masive de petrol si gaze de sist la care altfel n-ar fi avut acces, iar aceasta abundenta l-a incurajat pe presedintele Barack Obama sa promita un deceniu al gazelor naturale, iar pe multi, in special pe politicieni, sa viseze la independenta energetica a tarii. Insa realitatea economica si geologica sugereaza tot mai mult ca petrecerea nu va dura atat de mult pe cat spera majoritatea americanilor, scrie Bloomberg.

In cea mai mare parte a ultimelor doua secole, industria americana a petrolului si gazelor naturale si-a scos averea din formatiuni geologice poroase subterane din care hidro­carburile puteau fi scoase cu usu­rinta la suprafata. Cele mai bune din acele exploatari au inceput sa sece in anii 1970, iar importurile au inceput sa creasca. Fracturarea hidraulica si forarea orizontala au permis producatorilor de petrol si gaze naturale sa foreze mai adanc si in formatiuni sedimentare mai compacte, mai putin poroase.

Problema apare daca este analizat ritmul in care se reduce productia la aceste puturi noi, neconventionale. David Hughes, un veteran cu o experienta de 32 de ani la agentia de analiza geologica a Canadei, a calculat ca rata medie de epuizare a exploatarilor conventionale de petrol din intreaga lume este de 5% pe an. Spre comparatie, rata de epuizare a exploatarilor de petrol de sist din campul Bakken din Dakota de Nord – emblematice pentru „revolutia” gazelor si petrolului de sist din SUA – este de 44% pe an. La unele puturi, productia scade cu 70% si chiar mai mult in primul an.

Puturile de extractie a gazelor de sist au aceleasi probleme, astfel ca producatorii sunt nevoiti sa sape puturi noi pentru a compensa scaderile. Aceasta determina ceea ce Hughes si alti critici numesc eforturi neintrerupte si nesustenabile cu cheltuieli de capital tot mai mari in cautarea unui echilibru.

„Cele mai bune locuri sunt de obicei exploatate primele, astfel ca, pe masura ce timpul trece, activi­tatile de forare se muta in locuri mai dificile. Puturile costa la fel, dar produc mai putin si de aceea trebuie sa produci mai mult pentru a compensa scaderile”, a explicat Hughes. Situatia se complica pentru producatori daca preturile gazelor scad, un pret mic facand nerentabile exploatarile. La actualele preturi sau chiar un pic mai mari, Hughes estimeaza ca productia de gaze de sist va continua sa creasca doar inca patru ani.

Pe acelasi ton conservator, Art Berman, geolog din Houston, a cerut intr-un articol publicat de Oilprice.com reevaluarea estimarilor privind longevitatea „revolutiei” sistului in SUA. „Nu am nimic contra sistului, dar sa recunoastem cateva lucruri. Productia din formatiunile de sist nu este o revolutie, ci o petrecere de pensionare”, a scris Berman.

„Revolutia” sistului nu este in pericol, deocamdata, dar in niciun caz nu va aduce secolul gazelor naturale promis de Obama. Nici gazele de sist si nici petrolul de sist nu vor asigura SUA independenta energetica. Pentru a face acest vis realitate, Statele Unite trebuie sa-si diversifice sursele de energie, sa faca eforturi mai mari pentru a-si creste eficienta consumului si pentru a elimina risipa de energie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *