WWF trage un semnal de alarma asupra pescuitului in exces

Problema pescuitului in exces este alimentata de cotele stabilite de Uniunea Europeana, informeaza World Wide Fund , organzatia internationala preocupata de conservare, care a elaborat un raport pe aceasta tema.

Lucrarea examineaza progresele Politicii Comune de Pescuit, la jumatatea mandatului sau care dureaza intre 2002 si 2012. Concluziile raportului sunt ca majoritatea statelor europene nu administreaza corect pescuitul, ca expertiza stiintifica este cel mai adesea ignorata, iar cantitatile maxim admise de pescuit sunt stabilite peste limitele sustenabile.

“Este clar ca problemele legate de cotele anuale stabilite n-au fost eliminate din 2002 si se anunta acelasi lucru pentru 2008. Se ridica serioase intrebari asupra functionarii corecte a Politicii Comune de Pescuit”, a declarat Aaron McLoughlin, reprezentantul WWF.

In 2006 si 2007, majoritatea cotelor recomandate de Comisia Europeana pentru Marea Nordului si Marea Celtica au fost mai mari decat cele recomandate de Consiliul International pentru Explorarea Marilor, organismul care consiliaza Comisia Europeana.

Documentul WWF indica faptul ca nu au fost reduse limitele de pescuit de cod, conform planului. In Marea Nordului era nevoie, in 2005 , de o reducere cu 55% a pescuitului de cod. Aceasta masura nu a fos t, insa, implementata. In 2006, reducerea a fost de doar 12%, fata de 16% – cat era necesar. In Kattegat era nevoie de o reducere de 51% in 2005, insa pescuitul a fost limitat cu doar 27%. In concluzie, precizeaza raportul WWF, stocurile de cod nu au inregistrat niciun semn de imbunatatire.

In prezent, 80% din stocurile de peste european se afla in pericol. WWF atrage atentia, cu putin timp inainte de negocierile pentru stabilirea cotelor din 2008, ca ministerele de resort si Comisia Europeana ar trebui sa ia in considerare aspectele stiintifice in aprobarea noilor limite de pescuit.

Sursa: Green Report

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,164FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente