Duminica, 20 aprilie 2008, o echipa de 30 de elevi ai Liceului Teoretic „Nicolae Balcescu” din Medgidia, insotiti de profesor Monica Nedelcu, s-a deplasat la Cheile Dobrogei, judetul Constanta, in vederea unei ample actiuni de ecologizare a acestor locuri. Manifestarea se inscrie in sirul de actiuni ecologice pe care elevii LTNB le realizeaza an de an din respect pentru natura, dar si in scopul de a deveni un exemplu pentru cei mari si mici, pentru noi toti. Elevii clasei a IX-a E si ai clasei a XI-a F au depus mult zel in a colecta resturile de ambalaje pe care zecile de vizitatori ai Cheilor Dobrogei uitau sa le ia la plecare, dupa ce au petrecut o zi agreabila in mijlocul naturii. Speram ca intr-o zi nu foarte indepartata din viitorul nostru sa nu mai fie nevoie de aceste actiuni, iar oamenii sa invete ca natura are si ea rabdarea ei, ca este vie, la fel ca noi si ca tot raul pe care il facem, constient sau nu, ne afecteaza in cele din urma pe noi toti.