1 Octombrie – Ziua Mondiala a Vegetarianismului

Centrul natura: Despre etichete – sau ”sunt vegetarian” ori ”carnivor”
1 Octombrie – Ziua Mondiala a Vegetarianismului

Vegetarienii din intreaga lume celebreaza astazi Ziua Mondiala a Vegetarianismului, sarbatoare care promoveaza stilul de viata sanatos in care carnea lipseste cu desavarsire.

Comunitatea mondiala a vegetarienilor numara deja sute de milioane de membri pe tot cuprinsul globului, din Austria pana in Iran, din Israel pana in Nepal si din Noua Zeelanda pana in Zambia. Fie ca aleg sa fie vegetarieni pentru a-si mentine sanatatea, fie de dragul mediului inconjurator sau din compasiune pentru fiintele vii, cu totii au un lucru in comun: doresc binele omului, al animalelor si al naturii in general.

Vegetarienii:

– sunt solidari cu victimele foametei
Problemele lipsei de alimente apar din ce in ce mai acut in diferite zone ale lumii, miliarde de oameni sunt subnutriti in ziua de azi si la fiecare cateva secunde un copil moare de foame; cu toate acestea resurse imense de hrana sunt consumate in industria producatoare de carne. Alegand sa fii vegetarian, nu sustii aceasta teribila nedreptate. Jean Ziegler a facut referire la acest lucru cand a afirmat: “Fiecare copil care moare de foame este de fapt asasinat”. Moartea timpurie a acestor fiinte ar putea fi evitata daca resursele de hrana ale planetei ar fi distribuite intr-un mod mai echitabil.

– protejeaza sanatatea individuala si publica
Stilul de viata vegetarian reduce riscurile imbolnavirii de diabet, boli de inima, hipertensiune arteriala si anumite forme de cancer. Din aceasta cauza, unele companii de asigurari acorda deja reduceri de pret celor care au un stil de viata vegetarian. In plus, vegetarienilor le este mult mai usor sa-si mentina greutatea corporala optima, reducand astfel proportiile unui fenomen cu care se confrunta astazi multe tari dezvoltate: obezitatea. Nenumaratele boli infectioase raspandite in fermele industriale in care animalele sunt crescute in conditii deplorabile, boli care de multe ori se transmit si la consumatorii de carne provenita din acele medii vor fi si ele eliminate in momentul in care omenirea va renunta la consumul de carne.

– au grija de natura
Stilul de viata vegetarian nu constituie o amenintare la adresa mediului inconjurator, prin distrugerea padurilor in vederea transformarii lor in pasuni sau teren agricol pentru producerea de furaje, prin poluarea apei, aerului si solului cu dejectiile animale din fermele industriale, prin pescuitul excesiv care dezechilibreaza lantul trofic al ecosistemelor marine si care poate duce la pieirea definitiva a anumitor specii de vietuitoare marine.

– protejeaza animalele
Alegand sa nu consume carne, un vegetarian nu va contribui la finantarea uciderii a mii de animale in decursul vietii sale. Cu siguranta faptul ca o bucata de friptura ni se pare „gustoasa” nu justifica pretul real pe care trebuie sa il platim pentru ea: suferinta unei vieti scurte dar mizerabile si moartea violenta a animalului, impactul negativ asupra mediului inconjurator si asupra sanatatii omului.
– au putere economica din ce in ce mai mare
Este evident ca industria alimentara actuala face eforturi de a se adapta cerintelor grupului crescand de vegetarieni. Meniurile restaurantelor si rafturile magazinelor au din ce in ce mai multe oferte pentru vegetarieni. A trai vegetarian devine tot mai ieftin si accesibil pentru oricine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *