„Am putea produce echipamente pentru energia regenerabila”

0
110
„Am putea produce echipamente pentru energia regenerabila”

Un sector cu potential ridicat in atragerea investitiilor straine in tara noastra este cel al producerii energiei regenerabile, inclusiv a echipamentelor pentru construirea unitatilor de generare a electricitatii. Din acest motiv, Centrul Roman pentru Promovarea Comertului si Investitiilor Straine (CRPCIS) promoveaza oportunitatile autohtone de productie de echipamente si componente pentru parcurile eoliene si solare.
Dan Simion, directorul general al CRPCIS, ne-a declarat ca, in prezent, exista tatonari ale pietei autohtone pentru constructia de fabrici de componente si echipamente pentru parcuri eoliene si fotovoltaice. Domnia sa ne-a precizat: „Speram ca aces-te proiecte sa se concretizeze intr-un an. Vorbim de investitii green-field, dar nu sunt excluse parteneriate cu companii autohtone pentru productia echipamentelor necesare < energiei verzi >”.
Directorul CRPCIS ne-a mai spus ca exista oportunitati de afaceri in Romania, pe care investitorii straini le vor putea valorifica pentru obtinerea unor marje bune de profit. Domnul Simion a dat ca exemplu indus-tria auto, care, desi s-a confruntat cu anumite turbulente din cauza contextului economic international, va redeveni, curand, un sector de top, deoarece potentialul sau in Romania nu a fost atins inca.
De interes pentru investitorii stra-ini mai sunt sectoare importante ale economiei noastre precum infrastructura, sectorul IT&C, domeniul petrolier, siderurgia, electrice si electronice, materialele de constructie, sectorul farmaceutic si cel agricol, dar si catre turism, bunuri de larg consum, servicii si industrii creative.
Oficialul CRPCIS ne-a spus ca tarile de provenienta ale investitorilor straini interesati de Roma-nia raman in continuare cele din Uniunea Europeana, dar Centrul Roman pentru Promovarea Comertului si Investitiilor Straine se bazeaza si pe o abordare proactiva in ceea ce priveste atragerea de capital strain in special cel provenit din statele continentului asiatic, care au fost mai putin afectate de criza.

* Interviu cu Dan Simion, directorul general al Centrului Roman pentru Promovarea Comertului si Investitiilor Straine – CRPCIS

Reporter: Care sunt proiectele de investitii care atrag, in prezent, interesul celor mai multi investitori straini?
Dan Simion: Si in 2012, desi efectele crizei se resimt in continuare la nivel global, exista oportunitati de afaceri in Romania, pe care investitorii straini le vor putea valorifica pentru obtinerea unor marje de profit bune. Ma refer la industrii precum cel al productiei de autoturisme si componentelor auto, care, desi s-a confruntat cu anumite turbulente din cauza contextului economic international, va redeveni, curand, un sector de top, deoarece potentialul sau in Romania nu a fost atins inca. Avem incredere ca, in timp, Romania va ramane, la nivel regional, un cluster pentru industria componentelor auto.
Un alt sector cu potential ridicat in atragerea investitiilor straine este cel al producerii energiei neconventionale (energia eoliana in special, bio-diesel, energia solara,etc), inclusiv a echipamentelor pentru generarea acesteia. Productia de energie regenerabila a cunoscut, in tara noastra, un boom extraordinar in ultimii ani. Din acest motiv CRPCIS promoveaza oportunitatile autohtone de productie de echipamente si componente pentru parcurile eoliene si solare. Astfel ca, in prezent, exista tatonari ale pietei autohtone in acest sens, care speram sa se concretizeze intr-un an. Vorbim de investitii greenfield, dar nu sunt excluse parteneriate cu companii autohtone pentru productia echipamentelor necesare „energiei verzi”.
Un alt sector important pentru cei care vizeaza cresterea si profitul este cel al infrastructurii. Infrastructura este un sector prioritar pentru Romania, catre care se va indrepta o parte importanta din totalul fondurilor europene de 30 miliarde de euro.
Nici sectorul IT&C nu este mai prejos. Romania este recunoscuta la nivel mondial pentru specialistii in domeniu, iar limba romana reprezinta a doua limba vorbita in Microsoft dupa limba engleza.
Interesul investitorilor straini se indreapta si catre domeniul petrolier, siderurgie, electrice si electronice, materiale de constructie, sectorul farmaceutic si cel agricol, dar si catre turism, bunuri de larg consum, servicii si industrii creative.
Tarile de provenienta a investitorilor interesati de Romania raman in continuare cele din Uniunea Europeana, dar ne bazam si pe o abordare proactiva in ceea ce priveste atragerea de capital strain in special cel provenit din statele continentului asiatic, care au fost mai putin afectate de criza.
Reporter: Este sau nu Romania cu fata spre tarile BRICS, asa cum a anuntat Guvernul Ponta la preluarea mandatului? Ce pasi concreti au fost facuti in promovarea catre tarile BRICS a oportunitatilor de afaceri in Romania?
Dan Simion: Intalnirile bilaterale pe care le avem cu oficialitati si reprezentanti ai mediului de afaceri din aceste tari si abordarea proactiva a investitorilor provenind din acestea sunt premisele concretizarii unor proiecte importante pe care din motive de confidentialitate nu vi le putem devoala.
Reporter: Care sunt pasii pe care Romania trebuie sa ii faca pentru a avea concretizata o mare investitie chineza?
Dan Simion: Noi suntem adeptii unei abordari proactive. Din acest motiv, expertii nostri participa la misiuni economice in Republica Chineza si, usor, usor, primele rezultate au inceput sa apara. Nu exista o reteta propriu-zisa de atragere a investitiilor chineze. Exista, insa, valorificarea unor relatii excelente, traditionale intre cele doua tari, si o buna promovare a avantajelor competitive de tara, mai ales ca Romania este membru UE cu drepturi depline. Astfel, orice investitie implementata in tara noastra devine investitie europeana, beneficiind de toate avantajele acestui statut, inclusiv accesul la una dintre cele mai mari piete unice din lume.
Sunt mai multe proiecte de investitii cu capital chinez, care au fost implementate cu sprijinul CRPCIS. De exemplu, China Tobacco International Europe a deschis, in 2006, o fabrica de tigari in judetul Buzau, cu o investitie de 35 milioane dolari pana in prezent. Investitia va ajunge la 100 milioane dolari in ultima faza a proiectului. In prezent, firma chineza are 130 de persoane angajate. In perioada urmatoare, urmeaza sa fie demarat un nou proiect de investitie al companiei, in valoare de 30 milioane USD, cu 100 de noi locuri de munca, constand intr-o facilitate de productie cel mai probabil in judetul Prahova.
Eurosport DHS este cel mai important producator de biciclete din tara noastra. Investitia chineza se ridica la peste 15 milioane de euro, iar numarul de angajati este de aproximativ 300. Dongguang Yuncheng Plate Making Co din Guangdong a realizat, in judetul Prahova, o investitie in valoare de 4 milioane de dolari, cu 50 de noi locuri de munca, in domeniul rolelor industriale pentru printat ambalaje. Aceasta companie utilizeaza o tehnologie laser performanta si in 2010 a demarat productia intr-o hala industriala situata in Parcul Industrial Ploiesti.
Rich Sport este o companie de echipamente sportive, producator de biciclete, scutere, motociclete, ATV-uri, prezenta in Romania din 1997. In anul 2008, compania chineza a investit 3 milioane de euro pentru construirea unei noi facilitati de productie in judetul Ialomita, valoarea finala a investitiei atingand 12 milioane de euro.
Long Wall Brick aaluat, in acest an, decizia de a realiza o investitie in valoare de 12,7 milioane de euro, in domeniul materialelor de constructii. Investitia este amplasata in Ovidiu – judetul Constanta, urmand sa fie create 50 de noi locuri de munca.
Reporter: De ce credeti ca au scazut schimburile comerciale din Romania si China in primele sapte luni?
Dan Simion: In primele sapte luni ale anului 2012, comertul Romaniei cu China s-a redus comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut – exporturile romanesti destinate pietei chineze au scazut cu aproape 2%, la 224,5 milioane euro. La sfarsitul acestui interval de timp, China se plasa pe locul 23 in topul pietelor de desfacere pentru produsele exportate de Romania, cu o pondere de 0,9% in totalul exporturilor romanesti.
De-a lungul perioadei de referinta pentru anul in curs, dezvoltarea exporturilor romanesti destinate pietei chineze a fost limitata, in principal, de restrangerea livrarilor totale ale Romaniei pe piata internatinala la categoriile de produse cu pondere semnificativa in oferta de export pentru China. Astfel, Romania a redus exporturile catre China pentru masini, echipamente si aparate mecanice si electrice, produse ale industriei de prelucrare a lemnului, precum si pentru produse ale industriei siderurgice si de prelucrare a cuprului.
Mentionez ca toate celelalte industrii care au sustinut cresterea exporturilor in anii anteriori au mentinut oferta lor de export cu desfacere pe piata Chinei pe un trend ascendent si in primele sapte luni ale acestui an. In plus, exporturile romanesti realizate de sectorul agro-alimentar, mai ales cele de produse ale industriei de prelucrare a carnii, preparate din cacao, vinuri si bauturi alcoolice au cunoscut majorari semnificative de-a lungul anului curent.
Dupa anul 2007, exporturile Romaniei in China s-au dezvoltat accentuat, inregistrand un ritm mediu de crestere de 27% pe an, pana la 390 milioane euro in 2011, cu mult peste rata medie anuala de crestere a exporturilor romanesti in lume (9%). Principalele industrii care au asigurat aceasta crestere au fost: prelucrarea lemnului, industria de masini si echipamente mecanice, industria electronica si electrotehnica, industria de prelucrare a cuprului, industria extractiva si de prelucrare a minereului, componente auto, cauciuc si mase plastice, siderurgie, ingrasaminte chimice si mobila.
Reporter: Ce targuri si expozitii internationale a planificat CRPCIS anul viitor in tarile BRICS?
Dan Simion: Anul viitor ne-am propus sa organizam 15 actiuni de promovare in spatiul ex-sovietic, Brazilia, China, Africa de Sud, India si in Orientul Mijlociu. Cu ocazia acestor actiuni se vor promova produse si servicii romanesti din domeniile textile si confectii, vinuri, IT, electrotehnica, industria alimentara, industria materialelor de constructii, industria de aparare, industria aeronautica.
Tot anul viitor, ne-am propus sa organizam 12 misiuni economice in Rusia, Brazilia, China, Africa de Sud si India si alte sase misiuni in Orientul Mijlociu, unde vom promova produse si servicii romanesti din domeniile textile si confectii, IT, vinuri, electrotehnica, industria alimentara si industria auto.
Reporter: Va multumesc!

A consemnat, Alina Toma Vereha

„China Tobacco International Europe a deschis, in 2006, o fabrica de tigari in judetul Buzau, cu o investitie de 35 milioane dolari pana in prezent. Investitia va ajunge la 100 milioane dolari in ultima faza a proiectului. In prezent, firma chineza are 130 de persoane angajate”.
*
„Productia de energie regenerabila a cunoscut, in tara noastra, un boom extraordinar in ultimii ani. Din acest motiv CRPCIS promoveaza oportunitatile autohtone de productie de echipamente si componente pentru parcurile eoliene si solare. Astfel ca, in prezent, exista tatonari ale pietei autohtone in acest sens, care speram sa se concretizeze intr-un an. Vorbim de investitii greenfield, dar nu sunt excluse parteneriate cu companii autohtone pentru productia echipamentelor necesare energiei verzi”.
*
„In primele sapte luni, dezvoltarea exporturilor romanesti destinate pietei chineze a fost limitata, in principal, de restrangerea livrarilor totale ale Romaniei pe piata internationala la categoriile de produse cu pondere semnificativa in oferta de export pentru China. Astfel, Romania a redus exporturile catre China pentru masini, echipamente si aparate mecanice si electrice, produse ale industriei de prelucrare a lemnului, precum si pentru produse ale industriei siderurgice si de prelucrare a cuprului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here