Bucurati-va de caldura pe care v-o poate aduce un prieten bun…un caine! Adoptati un caine!
18 Feb 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Trimite prin Email
Articol de: marinad
Am ramas miscata la aceasta propunere de a pune un banner pe blog pentru http://www.adoptiicaini.ro/. De ce?? Pentru ca eu chiar am o poveste in ceea ce priveste salvarea unui catelus de pe strazi.
In urma cu doi ani, Misha, catelusa noastra (este un metis maidanez-husky) era abandonata, lovita, flamanda si murdara pe strazile Bucurestiului. Mai exact undeva prin 13 Septembrie aproape de zona in care locuiam la acea vreme. Intamplarea, sau poate norocul, a facut ca prietenul meu s-a gaseasca, si s-o aduca acasa. Nici gand de adoptie la acea vreme. Noi ne doream un caine dar unul de o anumita rasa si in niciun caz de pe strada.Misha….acasa!
Cred ca a doua zi de cand era la noi, am realizat ca ea a ajuns la noi pentru ca aici ii era locul si ca nu mai avea sa plece niciodata. Mi-am dat seama ce ganduri meschine aveam in momentul in care ma gandeam ca va sta la noi numai cateva nopti pana se va face bine.
Spre norocul nostru, Misha, ranita, murdara si flamanda cum o gasisem…..ne-a salvat pe noi! Ne-a facut sa ne dam seama de ce anume din viata asta conteaza cu adevarat.
Ca semn de multumire i-am scris o mica povestioara pe care v-o impartasesc cu mare drag. Bucurati-va de caldura pe care v-o poate aduce un prieten bun…un caine! Adoptati un caine si va veti alege cu un suflet!
Suflet de poveste ( Povestea Mishei )
A fost odata…
Mhm! Nu gandeam ca mi-as incepe mica poveste cu…a fost odata.
La naiba! Este cat se poate de potrivit atata timp cat acel “odata” s-a intamplat deja…din fericire!
Este o scurta poveste, trista, dureroasa, iar la final, ca in toate povestile frumoase…fericita!
Era o zi friguroasa de toamna. Si acum retraiesc frigul ce-mi ingheta fiinta, revad pasii marunti ce treceau pe langa mine, resimt frica ce o simteam cand un bocanc mai apasat si grabit ma descoperea si incerca sa m-alunge din calea lui. Lovituri…tranteli…izgoniri…mila…sila… Uhhh!
Dupa cum spuneam era o zi friguroasa de toamna. Mintea mea, cea care inca imi mai ramasese dezghetata, nu putea sa se gandeasca decat la un singur lucru. Nu! Nu va grabiti sa dati raspunsuri pe care, chiar nu le cunoasteti. Depasisem pana si stadiul de a-mi mai dori sa mananc ceva. Nici nu mai stiam care e gustul mancarii si nici nu mi-l mai doream. Nu-mi mai doream nimic pentru trup. Eram la limita. Sau cel putin…asa ma simteam.
Singurul lucru la care ma mai gandeam era daca sufletu-mi ar mai putea fi salvat. Ce ganduri, nu?
Eram convinsa ca totul e posibil, credeam in minuni, credeam in acele brate calde, care sa ma adaposteasca la pieptu-i, care sa ma alinte, sa ma faca sa ma … simt. Mda! Sa ma mai simt!
Inca credeam…dincolo de ceea ce traiam zi de zi.
Iar atunci, in acea zi friguroasa de toamna imi pierdusem speranta. Oftam, suspinam, sufeream, imi doream. Iar ceea ce primeam era numai indiferenta, suturi de bocanci, lovituri, frig, durere.
Stateam si vorbeam cu mine…ca pentru ultima data. Imi reaminteam copilaria, sau mai degraba spus… mi-o inventam asa cum as fi vrut-o, pentru ca inca eram copil, de doar doua luni, pierdut in multime printre incaltari de toate felurile…..iar copilaria asta pe care chiar o traiam era departe de ceea ce sufletul meu stia a fi copilarie.
Stiu ca i-am vazut pasii apropiindu-se. Offf! Parea calm si bland, departe de gandul de a-mi face rau. Ma gandeam, in sinea mea, ca e doar altul din cei cativa carora le e mila, care au nevoie in existenta lor de a se simti, macar pentru un moment, mai buni.
A inceput sa ma mangaie iar acum parca resimt pielea mea inghetata care la atingerea mainilor a inceput sa simta caldura. Il priveam temator si in acelasi timp, urlam in fiinta mea….nuuuu…nu te opriiii…imi placeee…stii cat de mult tanjesc dupa aceasta caldura? Oare stii? Tu stii cum e? Nuuu…tu nu ai cum sa stii…ma gandeam.
Apoi mai stiu ca lacrimi mi-au izvorat in suflet. Pasii s-au departat privindu-ma.
Nuuu! Stai! Nu pleca! Te roggggg!
Mi-am inchis ochii, oftand adanc, si imi plangeam tristetea in singuratatea de fiecare zi.
Apoi am simtit din nou acea caldura. Am deschis ochii si aceiasi pasi erau langa mine. Stiu ca a vrut sa ma ia in brate, dar involuntar, am inceput sa urlu. Mi-era frica. Tare frica. Toti cei care ma mai luasera in brate nu vroiau decat sa-si ia avant pentru a ma izbi si mai tare. Eram de-a dreptul speriat. Offf !
Asteptam momentul…lovitura…pamantul rece care sa ma izbeasca pentru a…cata oara?
Zambesc acum. Acei pasi s-au dovedit a fi un suflet. Un mare si frumos suflet. M-a luat, m-a mangaiat, m-a dus intr-un loc primitor, cu multa caldura, m-a spalat, m-a hranit, m-a ingrijit si…ma iubeste. M-a dus…acasa! Cine nu crede in miracole…nu va avea ochi sa le vada, maini sa le prinda, suflet sa le incalzeasca!
Pentru mai multe informatii despre adoptie, blog, brate, caine, catelusa, inghetata, maini, murdara, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.
