Ai vazut cerbii care stateau linistiti spre seara, idilic la margine de padure, in poiana care parea poleita cu raze portocalii ale unui soare de aur? Ai remarcat cat de splendid este acel cerb urias, cu coarnele sale impunatoare, cata frumusete are animalul liber si salbatic? Prin septembrie-octombrie – boncanit de cerb, ai auzit cata vigurozitate a dorintei de a exista, ai perceput cata hotarare de a persista in timp? Se mai poate vedea azi asa-ceva? Vor avea ocazia oamenii viitorului sa admire cerbul salbatic, sau vor privi cu ochi sticlosi… niste poze. Ori nu conteaza, nimic nu mai conteaza, tot ce este bun prin Carpati trebuie sa fie ucis, trebuie sa dispara.
Il cunosc de 3 decenii. A umblat mult prin locurile acestea, are o experienta de viata de peste 80 de ani, credibilitate si autoritate, cunoastere relevanta in domeniu… vanatoarea care il pasiona candva: biologul József Béres isi aminteste de trecutul in care pe Platoul Vulcanic Ignis erau circa 300 de cerbi; la o goana au vazut si 80 de cerbi; pe vremea aceea, erau plantatii intinse, unde se simteau bine. Pe vremurile cand functiona inca trenuletul forestier, se puteau vedea iarna si grupuri de 30-40 de cerbi pe Platoul Vulcanic; tot iarna, cand zapada era mai mare in zona mai inalta, coborau de pe platou spre zonele depresionare; veneau si pe dealul Solovan de langa Sighet, mai ales femele si exemplare tinere; erau si pe la Sugau, Barlan, Agris, Sapanta. Pe la Piatra Tisei era si boncanit, dar mult mai puternic era cel pe la Plesca, Vidrisca, unde rasuna padurea; interesant este ca boncaneau si in lunca raului Tisa, mai sus de Teceu. Anual erau vanate legal circa 12-15 exemplare, la care se adauga un numar necunoscut de indivizi braconati. Acum rar mai vezi cate o urma de cerb. Totodata, in Ignis numarul lupilor este si el foarte mic, rar se mai aude sa fie luata cate o oaie de la careva stana; rasul este aproape inexistent.
Am si eu o experienta de viata de peste 40 de ani, decenii de peregrinari hai-hui prin Ignis care au dus la formarea unei opinii actuale despre situatia din teren – iar realitatea este sumbra; o astfel de impresie nu era posibil sa se contureze fara existenta unor proiecte apte sa sustina si o puternica masina de teren care face posibila deplasarea eficienta prin intinderile neumblate ale acestor zone montane… uriasul platou vulcanic. Au fost si zboruri peste aceste peisaje, ture cu avionul din care vezi vacile, caii, bivolii, oile… deoarece ele sunt acolo. Voi zbura probabil si in zilele urmatoare, dar deja stiu ce se poate spera si ce nu se poate. Stiu ca daca exista cerbi in peisaj, ii vezi usor. Daca mergi prin diferite zone de prin Ungaria, ai ocazia sa vezi cerbul, liber; spre exemplu la Gemenc, pe o arie cu ceva peste 20.000 de hectare, exista un efectiv de circa 1.280 de cerbi… si ii vezi peste tot. Dar daca nu sunt, poti sa mergi de oricate ori, asa cum e prin Ignis sau in aproape toate celelalte peisaje de prin Carpati; o exceptie oarecum mai rezonabila este zona inalta a Calimanilor, unde poti observa fara probleme, fara eforturi speciale, cateva zeci de exemplare pe zi. Dar ce arata asta?
Cum de s-a ajuns la dezastrul cerbilor din Ignis si ce relevanta are? Cea mai intinsa suprafata compacta nelocuita de oameni in Carpatii de pe la noi, Muntii Ignis cu padurile lor poienite reprezinta un habitat prielnic pentru cerbi, cel putin teoretic; practic, locul devine catastrofal, blestemat din cauza oamenilor: braconierii-vanatori. Un caz din Maramures, bazat pe o viziune realista asupra trecutului recent; stim despre cele intamplate, vedem ce este acum… Din anii 1990 cerbii au fost masacrati prin vanatoare si braconaj, actiuni scapate de sub control. In trecut, in urma cu multe zeci de ani, braconierul avea o pusca veche, uneori artizanala, ascunsa in ceva scorbura in padure… sau punea ceva laturi; cara niste carne noaptea, cu rucsacul, sperand sa nu fie prins si sa ajunga sa aiba ceva de mancare pentru copiii lui care nu aveau haine si pantofi sa iasa din casa. Acum, in a noastra societate criminal-de-moderna, gastile de vanatori cu performante pusti cu luneta, cu puternice masini de teren, cu relatii politice si administrative speciale, intangibili se distreaza sa ucida din placere orice misca prin peisaj. Circula relatari despre cerbi impuscati la gramada (si 17 odata), adusi jos din munte cu remorca, cu tractorul. Te mira ca cerbii au fost de facto exterminati din Ignis, in aceasta mareata epoca democrato-capitalista? Ma intreb, ce simti, e bine ca i-au impuscat, sau era mai bine ca cineva sa fie apt sa ii opreasca? Doar ca nu a fost cineva care sa o faca, eficient. Teoretic exista societate civila, ONG-uri de mediu si dezvoltare durabila, proiecte fanteziste/ rupte de realitatile din teren, cele care sunt pe gustul finantatorilor de la UE sau alte structuri similare. Cerbii nu mai sunt; padurile batrane sunt taiate rand pe rand din Platoul Vulcanic Ignis, si ramane… ce ramane? Sunt instalate microhidrocentrale, pe Sapanta, Mara, salbe intregi de distrugere a naturalului. Te surprinde ceva? Sau, nu te mai intereseaza.
Iti dai seama ca nu fix Ignisul este exceptia de la situatia generala din Carpati. In mare parte a peisajelor noastre vanatorii/ braconierii au ucis cam totul si deci nu prea mai au ce sa omoare. Utilizarea armelor cu luneta, practic nu ofera nici un fel de sanse de scapare animalului… asa ca nici nu se poate vorbi de ceva etica, daca mai aveai ceva dubiu pe directia asta. Diavolii cu pusca sunt peste tot si au ucis deja atat de multe animale salbatice dintre cele de interes vanatoresco—braconieresc, incat poate sa fie pus sub semnul intrebarii viabilitatea populatiilor in cauza. Crezi ca cei de la silvici sau cei de la vanatori nu stiau ce se intampla? Nu stiau de ce si cum si cand se intampla? Nu stiau la modul concret cine sunt cei care ucid cerbii? Crezi ca ei nu erau acolo? Crezi ca la nivel de ministere nu se stie ce se intampla cu braconajul peste tot in tara asta… sau crezi ca nu intereseaza? Sau, asa trebuie sa fie! Daca in Muntii Rodnei, Parc National si Rezervatie a Biosferei, in 1990 erau circa 600 de capre negre, dar au fost braconate aproape toate incat la un moment dat mai erau circa 30… deci 95% au disparut… atunci ce te poti astepta sa fie situatia animalelor mari in alte locuri, care nu au statut de “arie protejata”? La nivel de UE sunt oare interesati de cerbii, ursii bruni si caprele negre din teren, spre exemplu din Carpati… sau de tonele de rapoarte care sa arate triumfalist ca totul este frumos, pe hartie? Este mai jalnic ceea ce se intampla acum decat dezastrul din perioada comunista?
Impresiile de acest gen, despre situatia din teren a populatiilor de animale salbatice observate pe parcursul deceniilor si relatate sincer-asumat, sunt de 1 milion de ori mai realiste decat kitschurile raportate de “organe” pe vremurile comuniste sau cele capitaliste. Tabele completate de structuri silvice si vanatoresti, devin datele oficiale, dar ele au pierdut demult orice contact cu realitatea… sau poate nici nu o aveau vreodata. „Raportarile la hectar” in cazul speciilor de animale salbatice, mai ales a celor nocturne, silvatice, cu viata retrasa, a celor care se misca la mari distante prin peisaj samd, dar si a caprelor negre diurne si prezente in peisaje deschise, este usor de imaginat cam ce rezonabilitate au, intr-o tara in care este nevoie de ani pentru a centraliza datele produse din recensamantul populatiei umane, acum in era IT&C.
Cerbul a fost la cheremul mafiotilor, dar nu a fost singur. Animalele acestea salbatice au fost impuscate la gramada, si asta nu e bine; este un semn al existentei unei societati umane in care voracitatea si rapacitatea unor cretini de pe la varfurile politico-financiare si administrative, produce dezastre ecologice, exterminare in masa, si… nu exista mecanisme societale care sa ii opreasca; tot acesti indivizi, structurile lor mafiotizate si parghiile de control societal care nu functioneaza, sunt factorii raspunzatori si de multe catastrofe sociale si personale; vrei sa extrapolez metaforic, sa iti zic ca iti vor pune coarne si te vor impusca si pe tine, desigur, economic, social… si pana la urma si biologic intr-un fel… nu ai un viitor prea stralucit, cand nu iti mai doresti nimic, nici macar un copil… constientizezi ca nu ai cum sa il faci om. Din pacate. Omul simplu este ca si cerbul acela din Ignis: expus in bataia pustii mafiotilor, care se pot distra cu viata si moartea lui. Poate nu vor sa te lege – esti liber sa pleci de aici, daca nu faci parte din gasca. Dar daca comentezi nu este prea bine. Daca te intereseaza anumite detalii, poate sa te loveasca o masina, poate ca bei niste racoritoare expirate, poate sa fie un accident mortal la o vanatoare la care ai participat involuntar ca tinta. Oare cati dintre noi sunt de facto pe remorca aceea trasa de tractor?
PS1. Conform Ordinului nr. 512/ 2004, privind aprobarea efectivelor optime pentru principalele specii de vanat din Romania, pentru cerb sunt date 32.270 de exemplare la nivel de tara, din care in Maramures „efectivul optim” este „stabilit” la 1.468; desigur aceste date ale “efectivelor optime” au o relevanta biologica foarte discutabila. Conform lucrarii de doctorat a lui Sorin Geacu, „Dinamica spatio-temporala a populatiilor de mamifere din familiile Cervidae si Bovidae din fauna Romaniei”, in 2006 erau 35.345 cerbi in Romania… banuiesc ca au fost preluate datele oficiale. Evaluarea efectivelor se face de catre cei interesati de vanatoare…. Daca comparam „efectivul optim” dealtfel foarte chestionabil… stabilit la peste 32.000 si efectivele estimate de catre silvici/ vanatori care au produs aceste date oficiale de peste 35.000, ar rezulta ca in tara asta numarul de cerbi in 2006 este prea mare! Orisicum, nimeni nu stie la modul concret cati cerbi sunt in peisaj, dar vanatorii dornici sa supraevalueze efectivele si sa aiba cote de impuscare cat mai mari… sustin ultra-optimisti ca ar exista in Romania atat de multe exemplare… prea multe. Problema este cand iesi in teren si constati ca situatia populatiei de cerb la nivel de peisaj este dezastruoasa… ceea ce dealtfel se poate remarca usor. Cat de mare este conflictul intre datele de pe hartie care devin si cele oficiale si ceea ce se vede in teren? Totusi, conform Anexei nr. 1 la Ordinul ministrului mediului si schimbarilor climatice nr. 1225/ 2013, privind cotele de recolta aprobate pentru sezonul de vanatoare 15 mai 2013 – 14 mai 2014, la nivel de tara sunt alocate pentru impuscare legala 2.700 exemplare de cerb, dintre care 537 masculi trofeu, 917 masculi selectie si 1.247 femele/ tineret; pentru judetul Maramures sunt alocate 74 de exemplare de cerb pentru impuscare legala, dintre care 22 masculi trofeu, 27 masculi selectie si 25 femele/ tineret. Astfel, legal se poate face cautarea si lichidarea ultimilor mohicani. Te poti intreba, oare cati dintre politrucii care au creat actualele probleme ecologice si sociale… ar trebui impuscati pentru trofeu si cati pentru selectie?
PS2. Ma intreb, cum se putea oare evita o astfel de situatie? Cat de reusite au fost finantarile prin proiecte ale protejarii naturii? Vigurozitatea muncii intelectuale este ucisa, apoi necrofil violata, terfelita de imbecilitatea zdrobitoare a birocratiei care perverteste totul, contamineaza sufletele si lasa scursori inutile sub forma de groase rapoarte despre moartea pasiunii. Ce viziune, ce incredere in sensul muncii tale poate persista sub presiunea inrobitoare a rapoartelor in care vesnic mai trebuie inca o blestemata de stampila, sau o aprobare, sau o rectificare de detaliu… Iti dai seama ca daca Darwin, Picasso sau Einstein lucrau in sistemul actual, praful se alegea din munca lor, se sinucideau la 6 dimineata, cu un raport imputit care inca nu era gata… vesnic mai lipsea o stampila, un aviz, ceva semnatura de te miri unde… iar tu nu auzeai vreodata de ei. Tot felul de proiecte cu expertii (….), cu rapoarte groase pe mii de pagini de hartie reciclata, cu oameni din ce in ce mai frustrati, in timp ce dezastrul degradarii naturale si sociale continua cu pasi mari, si nici macar nu este mentionat undeva… ca nu da bine. Te poti intreba, cat au ajutat proiectele la protejarea biodiversitatii din tara asta, sau mai mult au fost capcane apte de a ii tine preocupati de birocratie pe cei care eventual doreau… Nici nu se mai stie ce doreau. Dar pana mai exista unul dintre noi, in pofida realitatilor actuale, speranta persista cumva.
