Cladirile verzi, o solutie sustenabila pentru viitorul Craiovei

Cl?dirile verzi, o solu?ie sustenabil? pentru viitorul Craiovei
Cladirile verzi, o solutie sustenabila pentru viitorul Craiovei
Cladirile verzi, o solutie sustenabila pentru viitorul Craiovei

Impactul negativ al oamenilor asupra mediului inconjurator este una dintre cele mai mari probleme ale societatii moderne. Dezvoltarea sustenabila in constructii a aparut ca raspuns la amenintari precum poluarea, consumul exagerat de energie si scaderea resurselor. Razvan Nica este unul dintre oamenii care stau la baza „revolutiei“ cladirilor sustenabile in Romania. El lucreaza ca evaluator BREEAM, unul dintre principalele sisteme de certificare internationale care evalueaza impactul cladirilor asupra comunitatii.

Reporter: Care sunt avantajele cladirilor verzi?
Razvan Nica: O cladire verde satisface cei trei piloni ai sustenabilitatii: social, ambiental si economic. As prefera sa le denumim cladiri sustenabile, avand in vedere ca „verde“ te duce cu gandul la terase verzi si energii regenerabile. Cladirile sustenabile sunt evaluate in principal prin doua sisteme de certificare internationale – BREEAM si LEED – care analizeaza aspecte incepand de la performanta energetica pana la locatie si organizarea de santier. De aici rezulta un prim avantaj: evaluarea transparenta, facuta pe baza unor bune practici internationale, si un rezultat care reflecta valoarea reala a proiectului respectiv. Astfel, un proiect BREEAM Very Good din Craiova este similar calitativ cu unul din Londra. Aceasta da siguranta investitorului in gasirea unor chiriasi sau cumparatori care cauta un nivel de calitate similar cu cel din marile orase. Un alt avantaj major este eficienta energetica reflectata intr-un cost de operare redus. Cerintele sistemelor de certificare impun proceduri si analize foarte utile inca din faza de proiectare. Spre exemplu, modelarea energetica ii ofera clientului posibilitatea sa estimeze costurile de operare si il ajuta sa ia decizii cu privire la solutiile tehnice cele mai eficiente inca din faza proiectarii.

R: Singura cladire verde din sud-vestul Romaniei este Malmo Office Tower. Ce ne puteti spune despre acest proiect pe care compania dumneavoastra il evalueaza?
R.N.: Spre deosebire de alte proiecte, Malmo Office Tower a fost de la inceput un proiect de inalta calitate, avand deja implementate principalele caracteristici ale unei cladiri sustenabile. Astfel, Malmo beneficiaza de un sistem de climatizare tip VRV Daikin, cu eficienta ridicata atat iarna, cat si vara, are o izolatie termica foarte buna, cu o fatada triple-glazed – adica trei foi de sticla si doua straturi de izolare, cu gaz intre acestea. Pe de alta parte, fatada de sticla permite accesul luminii naturale in toate spatiile de birouri existente, ceea ce duce la un confort sporit si o economie de energie generata de neutilizarea iluminatului artificial. Alt avantaj al sistemului VRV il reprezinta flexibilitatea si controlabilitatea sistemului de climatizare, ce ofera tuturor ocupantilor posibilitatea ajustarii temperaturilor interioare. De asemenea, neavand sistem de ardere pentru incalzire, emisiile de noxe ale VRV sunt zero. Un alt aspect important in sustenabilitate il reprezinta accesibilitatea si proximitatea fata de mijloace de transport in comun si facilitati urbane (magazine alimentare, restaurant etc.), de care Malmo dispune din plin, avand in vedere localizarea proiectului.

R.: Cum pot ajuta cladirile verzi dezvoltarea unui oras?
R.N.: O cladire sustenabila este o cladire de o calitate superioara, cu o eficienta energetica ridicata, consum de apa redus, confort interior sporit si emisii reduse de noxe. O singura cladire, cum este cazul Malmo in Craiova, nu poate schimba orasul, dar va ridica stacheta cel putin in materie de cladiri de birouri si va schimba mentalitati atat in randul celor implicati in proiect, cat si in randul celor ce vor utiliza cladirea. Astfel, in timp, vor aparea mai multe cladiri similare, iar beneficiile enumerate anterior, multiplicate, vor avea un efect pozitiv asupra calitatii vietii in Craiova. Din punctul meu de vedere, Malmo reprezinta pionieratul in Craiova, asa cum EuroTower a fost un deschizator de drumuri in Bucuresti.

R.: Ce politici ar trebui implementate de autoritati pentru sustinerea cladirilor verzi?
R.N.: Nu cred ca suntem cei mai potriviti sa facem recomandari autoritatilor, insa putem enumera cateva exemple de succes – primul fiind reprezentat de autoritatile locale din Cluj-Napoca, unde cladirile ce au certificare internationala BREEAM sau LEED, impreuna cu un certificat de performanta energetica clasa A, beneficiaza de reduceri de taxe pe proprietate. Acest fapt a dus la cresterea exponentiala a proiectelor ce sunt in curs de certificare. Un alt exemplu este posibilitatea micilor producatori de energie regenerabila de a „exporta“ energia in sistem si utilizarea acesteia dupa necesitati, ceea ce ar duce la rentabilizarea unor investitii precum panouri fotovoltaice sau microcentrale eoliene in zonele urbane. Aici, spatiul disponibil fara a avea o alta destinatie este imens – terase de blocuri, acoperisuri de case. Astfel, o cladire poate sa isi asigure o parte din necesarul de energie din productia proprie.

R.: Care sunt provocarile cele mai mari in dezvoltarea de cladiri sustenabile in Romania?
R.N.: Cele mai mari provocari tin de perceperea de catre piata a termenului de cladire verde. O parte a pietei asteapta cladiri „verzi“ high-tech, spectaculoase, cu panouri fotovoltaice pe fatada si terase verzi, dar aceste caracteristici de multe ori nu sunt sustenabile economic. Tot la capitolul prejudecati intra si perceptia ca o cladire sustenabila este mult mai costisitoare. Pe de o parte, costurile de executie pot varia in functie de momentul deciziei de a construi sustenabil, iar pe de alta parte, costurile de proiectare si de certificare reprezinta un procent foarte redus – maximum 1% din valoarea proiectului.

R.: Cum ati ajuns sa lucrati ca evaluator in domeniul cladirilor sustenabile?
R.N.: Inceputul meu in domeniul constructiilor sustenabile a avut loc in 2008, o data cu alaturarea la echipa Cascade Group, care avea in derulare primul proiect de birouri ce urma a fi certificat BREEAM. Am primit responsabilitatea coordonarii procesului de certificare si am fost nevoit sa invat si sa gasesc diverse solutii, din cauza ca evaluatorul BREEAM locuia in Londra, acesta nefiind familiarizat cu practicile si cerintele legale din Romania in domeniul constructiilor. Acest proiect a fost un suces, avand in vedere ca acum cladirea EuroTower are grad de ocupare de peste 90% si este prima cladire certificata BREEAM Very Good din Romania, certificatul final fiind obtinut de catre BuildGreen Romania, companie infiintata de mine in 2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *