Conferinta „Energia in priza”, editia a doua

Conferinta "Energia in priza", editia a doua
Conferinta "Energia in priza", editia a doua
Conferinta „Energia in priza”, editia a doua

Departamentul pentru Energie a publicat proiectul de hotarare prin care suspenda calendarul de liberalizare a pietei gazelor

Departamentul pentru Energie a lansat astazi in dezbatere publica proiectul de hotarare de Guvern potrivit caruia pretul gazelor de productie interna nu va mai fi majorat in octombrie nici pentru consumatorii casnici, nici pentru cei industriali, actiune anuntata astazi, in cadrul conferintei BURSA, de ministrul delegat pentru energie, Razvan Nicolescu.

„Prin modificarea legislativa propusa, Guvernul Romaniei intentioneaza sa anuleze aplicarea majorarii pretului de achizitie a gazelor naturale din productia interna pentru consumatorii casnici prevazuta pentru data de 1 octombrie 2014 in anexa Hotararii nr. 511/2014 si renegocierea calendarului de eliminare a preturilor reglementate, in sensul extinderii perioadei aferente consumatorilor casnici pana la data de 30 iunie 2021”, se arata in nota de fundamentare a documentului.
Autorii proiectului mai precizeaza ca se intentioneaza, totodata, mentinerea pretului de achizitie a gazelor naturale din productia interna pentru clientii noncasnici din piata reglementata, cu exceptia producatorilor de energie termica, pentru cantitatea de gaze naturale utilizata la producerea de energie termica in centralele de cogenerare si in centralele termice, destinata consumului populatiei, pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2014, la un nivel de 89,40 lei/MWh.
Ministrul de resort, Razvan Nicolescu, a anuntat in cursul zilei de astazi ca Departamentul pentru Energie va propune un proiect de hotarare de Guvern prin care calendarul de liberalizare a pretului gazelor la populatie va fi suspendat, in urma dezbaterii publice organizate de institutie in ultimele doua saptamani.
„In prezent, problema pretului gazelor pentru populatie a devenit ingrijoratoare, iar termenul de liberalizare asumat de Romania, respectiv 31 decembrie 2018, este unul dintre cele mai ambitioase termene dintre statele UE. Astfel ca vom propune un proiect de hotarare de Guvern prin care vom cere suspendarea scumpirii gazelor si un proiect de lege de modificare a Legii energiei si gazelor prin care propunem prelungirea termenului de liberalizare totala cu cel putin doi ani si jumatate”, a spus ministrul.

*  Actualizare 13:26 Mirela Sandulescu, OPCOM: „73% din zonele de consum functioneaza in regim integrat”
Circa 72-73% din zonele de consum de energie functioneaza in regim integrat, potrivit Mirelei Sandulescu, directorul directiei Strategice din cadrul OPCOM.
Domnia sa a vorbit despre stadiul in care se afla procesul de integrare a pietelor spot de energie electrica. Romania se afla intr-o zona de interfata intre unele regiuni, potrivit reprezentantului OPCOM, care a subliniat ca se urmareste ca, in viitor, sa se cupleze si Grecia la acest sistem integrat.
Printre efectele unei piete integrate, se numara: atingerea convergentei preturilor, tranzactionarea energiei intr-un singur loc (la bursa), maximizarea castigului general, volatilitatea pietei etc.

*  Actualizare 12:46 Ionel David, Asociatia Romana pentru Energie Eoliana: „Cota de energie regenerabila este indeplinita, in majoritate, prin incalzirea cu lemne”
Tara noastra are o cota de 24% energie regenerabila in consumul final brut de energie, conform normelor europene in materie, iar cea mai mare parte din aceasta nu este indeplinita prin utilizarea electricitatii verzi, ci prin incalzirea cu lemne, potrivit afirmatiilor domnului Ionel David, presedintele Asociatiei Romane pentru Energie Eoliana.
Domnia sa mentioneaza ca 40% din locuintele din tara noastra se incalzesc in acest fel, utilizand circa patru tone de lemne anual.
„Aproximativ doua treimi din tinta pe care o avem de indeplinit vin din acest tip de incalzire”, a spus domnul David, precizand ca, la nivelul UE, tarile care si-au realizat cotele pot „vinde” surplusul catre statele care nu isi indeplinesc tintele de transferuri statistice pentru energia regenerabila.
(A.V.)

*  Actualizare 12:33 Ion Lungu, AFEER: „Trebuie sa fim atenti la deciziile cu privire la investitiile in energia electrica”
Tara noastra trebuie sa fie atenta la deciziile cu privire la investitiile in energia electrica, spune Ion Lungu, presedinte al Asociatiei Furnizorilor de Energie Electrica din Romania (AFEER), care precizeaza ca suntem in urma cu noua ani din punct de vedere al consumului, undeva la nivelul anului 2005.
„Anul 2009 a insemnat dezastru pentru consumul de energie electrica”, transmite Ion Lungu, care spune ca, in acel an, consumul a avut cea mai mare scadere de dupa anul 1990, de 8,26%.
„Dupa anul 2009, acesta si-a revenit, insa, in prezent, este din nou in declin”, adauga domnia sa.
Astfel, reprezentantul AFEER considera ca ar trebui identificata nevoia reala de investitii in partea de productie a energiei electrice si trebuie luate decizii atent, deoarece riscam sa ajungem la situatia din energia regenerabila, care este considerata „oaia neagra a sistemului energetic”.
„Sa ne estimam realmente necesitatea si dupa sa ne gandim la investitii”, adauga Ion Lungu.
(E.D.)

*  Actualizare 12:19 Silvia Vlasceanu, ACUE: „Inainte de strategia energetica, trebuie sa avem o strategie industriala si una pentru competitivitate”
Tara noastra are nevoie urgenta de o strategie energetica, insa, inainte ca aceasta sa fie definitivata, ar trebui realizate o serie de alte documente, printre care se numara o strategie industriala si una de competitivitate, este de parere Silvia Vlasceanu, directorul executiv al Federatiei Asociatiilor Companiilor de Utilitati (ACUE), exprimandu-si speranta ca prevederile legislative din domeniul energetic vor fi predictibile si vor oferi incredere oamenilor de afaceri sa investeasca la noi.
In opinia domniei sale, eficienta energetica poate creste printr-un consum eficient al energiei: „Inainte sa ne gandim la construirea unor noi capacitati de productie, trebuie sa fim constienti de faptul ca aceasta energie trebuie si consumata. Cat producem, atat consumam, iar noi avem deja consumul asigurat”.
(E.O.)

*  Actualizare 12:10 Laurentiu Ciurel, Complexul Energetic Oltenia: „Este posibil ca anul viitor sa nu mai avem nicio termocentrala”
Tara noastra are rezerve de carbune pentru o perioada de 30-40 de ani, insa avem un lignit inferior, a carui procesare nu este rentabila, spune Laurentiu Ciurel, director general executiv al Complexului Energetic Oltenia, atragand atentia ca societatea are reale dificultati in intrarea pe piata.
„Trebuie sa gasim tot felul de canale de export, sa combinam tot felul de energii”, declara domnul Ciurel, avertizand ca, in aceste conditii, e tot mai mare probabilitatea ca, anul viitor, complexul sa nu mai aiba in functiune nicio termocentrala.
„Dupa ce am investit ca sa indeplinim toate conditiile de mediu impuse de UE, ne vedem in situatia ca nu mai putem plati certificatele de emisii de CO2”, afirma domnul Ciurel.
In opinia sa, se impune integrarea producatorilor de energie din surse diverse, care reprezinta „singura solutie viabila” pentru sectorul pe care il reprezinta.
(A.V.)

*  Actualizare 11:28 Frank Hajdinjak, E.ON: „Ne intereseaza investitiile mici, apropiate de consumatori”
Sectorul energetic din tara noastra are nevoie de investitii foarte mari, potrivit afirmatiilor domnului Frank Hajdinjak, director general al E.ON Romania, care mentioneaza ca societatea pe care o conduce isi continua planul de investitii, care este unul record pentru anul curent.
Frank Hajdinjak declara: „E.ON nu se va implica in super-proiecte centrale, uriase. Ne intereseaza investitiile mici, apropiate de consumatori”.
Domnia sa adauga ca liberalizarea pietei electricitatii din tara noastra s-a bucurat de succes, este o piata fluida, in care „toate elementele din lant sunt la locul lor”.
(A.V.)

*  Actualizare 11:03 Daniela Lulache, Nuclearelectrica: „Investitiile in energie, esentiale pentru indepenenta Romaniei in materie”
Investitiile in domeniul energetic din tara noastra sunt esentiale pentru ca Romania sa devina independenta din acest punct de vedere, spune Daniela Lulache, director general al Nuclearelectrica SA, mentionand ca societatea pe care domnia sa o reprezinta promoveaza proiectele de dezvoltare a Reactoarelor 3 si 4.
„Nu ne putem imagina ca o tara precum Romania, in timp, pe termen mediu si lung, sa nu aiba acest schelet extrem de bine dezvoltat si pus la punct”, declara doamna Lulache.
Oficialul companiei Nuclearelectrica mentioneaza ca Romania are mari avantaje si anume: rezervele de uraniu, care pot fi folosite in productia de energie nucleara, precum si o experienta pe care alte tari nu o au si, de asemenea, performante demonstrate in domeniu.
„Cred ca posibilitatea ca industria nucleara sa-si arate nenumaratele fete si sa ajute la dezvoltarea invatamantului, educatiei, la crearea de locuri de munca bine platite sunt elemente care merita luate in calcul”, subliniaza doamna Lulache, aducand in atentie nevoia de investitii in Reactoarele 3 si 4.
„Nu va veni nimeni sa investeasca doar pentru ca noi propunem un proiect, ci pentru ca sa realizeze profit. Dar orice investitie in energie este costisitoare, nu se poate recupera prin preturile de pe piata”, declara Daniela Lulache, precizand ca, astfel, devine evident rolul statului in sustinerea unui asemenea proiect.
(A.V.)

*  Actualizare 10:56 Martin Zmelik, CEZ Romania: „Sistemul energetic din Romania are nevoie de educatie”
Sistemul energetic din Romania are nevoie de educatie, nu numai in ceea ce priveste producatorii si furnizorii, ci si avand in vedere consumatorii, a declarat Martin Zmelik, Country Manager si Presedinte al Directoratului CEZ Romania.
Potrivit domniei sale, dezvoltarea este un punct asupra caruia trebuie insistat in tara noastra, deoarece, cel putin in sectorul industrial, intalnim o oarecare stagnare, si, astfel, sistemul energetic are nevoie de „oarecare miscare”.
„Exista inalt potential energetic”, a adaugat Martin Zmelik, subliniind ca sunt anumite aspecte care ar duce la schimbare, cum ar fi diminuarea consumului, managementul costurilor, procesul de educare si diminuarea pierderilor.
(E.D.)

*  Actualizare 10:50 Parvan: „Unul din elementele de necompetitivitate a tarii noastre in Europa este pretul energiei”
Pretul energiei reprezinta unul dintre elementele de necompetitivitate a tarii noastre pe piata europeana, a spus Cristian Parvan, secreterul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).
Domnia sa a subliniat: „Discutia pe teme energetice referitoare la Romania este una majora in UE. (…) Solutiile problemelor din energie sunt variate, discutate si disputate mai mult la nivel european. La nivelul Romaniei, nu vedem nimic public. Este permanent un dublu limbaj – dincolo de ce se vorbeste, fiecare incearca sa gaseasca solutii proprii la problemele existente”.
Mediul de afaceri este constient ca are nevoie de energie si ca trebuie sa faca eforturi pentru a o plati, subliniaza Cristian Parvan, mentionand ca asteapta cu nerabdare finalizarea strategiei energetice.
„Putem constata ca avem o strategie energetica perfecta pentru o industrie moarta”, a conchis domnia sa, adaugand ca, desi avem nevoie de energie, ideea ca ne vom dezvolta producand energie este una gresita si nu satisface interesele tarii noastre.
(E.O.)

*  Actualizare 10:37 Gheorghe Dutu, ANRM: „Predictibilitatea in domeniul fiscal, una dintre problemele domeniului”
Predictibilitatea fiscala este una dintre problemele care trebuie rezolvate cat mai curand in sectorul resurselor minerale, a subliniat Gheorghe Dutu, presedintele Agentiei Nationale de Reglementare in domeniul Resurselor Minerale (ANRM).
Domnia sa a spus ca fara predictibilitate nu poate fi creat echilibrul necesar pentru explorarea unor noi perimetre de resurse minerale.
Domnul Dutu a anuntat ca se afla in pregatire o noua unda de licitatii pentru explorarea a 25 de perimetre on-shore si 8 perimetre off-shore. „Vrem ca aceste resurse sa fie explorate in conditii optime si in parametrii economici in care evolueaza Romania”, a conchis domnia sa.
(E.O.)

*  Actualizare 10:33 Niculae Havrilet, ANRE: „Vizam un necesar de import al gazelor de 9%, in acest an”
Necesarul de import al gazelor al tarii noastre s-a redus la 15% anul trecut si pentru anul acesta se vizeaza o cifra de 9%, insa nu vom depasi 10-12%, a declarat Niculae Havrilet, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE).
Domnia sa a transmis ca acest lucru se intampla in contextul in care pentru acest an s-a stabilit si un target mai mic pentru inmagazinare, deoarece trendul de consum este descrescator, ca urmare a cresterii pretului gazelor si, de asemenea, a eficientizarii consumului.
„Nu putem stabili un nivel de inmagazinare mai mare decat are nevoie piata”, a spus Niculae Havrilet. Potrivit domniei sale, cantitatea de gaze din productia interna este excedenta datorita perioadei verii, iar pana la 1 noiembrie vor mai putea inmagazina cateva milioane de metri cubi de gaze, ajungand, la aceasta data, la o cantitate de 2,8-3 miliarde mc inmagazinata.
(E.D.)

*  Actualizare 10:30 Iulian Chifu, consilier al presedintelui Romaniei: „Securitatea energetica prin interdependenta, pusa sub semnul intrebarii”
Securitatea energetica prin interdependenta trebuie regandita, in conditiile in care avem un partener care iese din reguli, afirma domul Iulian Chifu, consilier al presedintelui Romaniei.
„Odata ce se produce aceasta iesire din reguli, este pusa sub semnul intrebarii securitatea energetica prin interdependenta”, declara domnul Chifu, referindu-se la situatia creata in Europa prin reducerea livrarilor de energie de catre gigantul rus Gazprom.
Domnia sa mentioneaza ca la ora aceasta exista, la nivel european, preocupari pe studii prospective, pentru a vedea care este evolutia securitatii energetice si a aprovizionarii in domeniu, pana in anul 2035.
„Orice proiect energetic major are nevoie de 20 de ani ca sa produca primele rezultate. Pentru intervalul in cauza, exista un centru de cercetare la Londra, care analizeaza aceasta dimensiune. Temele majore ale analizei sunt relatia dintre politic si economic, intrucat exista constrangeri politice date de criza sau diferite conflicte, dar si conditionari de natura enegetica: raportul dintre regional si european, respectiv tipul de energie cu care ne vom aproviziona in 2035”, spune consilierul prezidential.
Iulian Chifu a mentionat ca nu vom face saltul la generatia viitoare de resurse in 2035, astfel ca vor fi folosite tot hidrocarburile, energia electrica si cea verde.
(A.V.)

*  Actualizare 10:10 Nicolescu: „Vom propune inghetarea pretului gazelor la populatie, pe termen nelimitat”
Ministrul delegat pentru Energie propune inghetarea pretului gazelor la energie, pe termen nelimitat, in contextul in care acesta a crescut cu 16%, in ultimii doi ani, iar salariul mediu pe economie a scazut cu 1%.
In acest sens, va fi depus la Guvern un proiect de Hotarare de Guvern ce presupune suspendarea, pe o perioada nelimitata, a aplicarii cresterilor de preturi la populatie, in domeniul gazelor naturale, a anuntat ministrul Razvan Nicolescu in cadrul Conferintei „Energia in priza”, organizata de de Ziarul BURSA.
Oficialul a mai spus ca, in acelasi timp, va fi inaintata Executivului si o initiativa legislativa pentru modificarea Legii energiei electrice si gazelor naturale, care vizeaza prelungirea termenului agreat pentru finalizarea procesului de liberalizare a pietei gazelor pe segmentul populatiei, cu 2,5 ani.
Termenul angajat de Romania in acest sens este 31 decembrie 2018, fiind unul dintre cele mai ambitioase termene din UE, potrivit ministrului.
(E.O.)

*  Nicolescu: „Gazprom a anuntat reluarea livrarilor de gaze catre Romania, in urmatoarele zile”
*  „Nu exista niciun risc real ca populatia din Romania sa fie afectata de evenimentele care ar putea aparea la noi, chiar si in cazul in care vom avea o iarna foarte aspra”
Gazprom a anuntat, aseara, ca livrarile de gaz dinspre Rusia catre Romania vor reveni la normal, in zilele de marti, miercuri si joi, potrivit ministrului delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu.
Ieri, gigantul rus anuntase reducerea cu 10%, pana la finalul acestei saptamani, a cantitatii de gaze livrate catre tara noastra.
Ultimele informatii primite aseara de la Gazprom fac referitre doar la cele trei zile mentionate mai sus, pentru vineri, sambata si duminica nefiind facuta nicio referire, potrivit ministrului de resort.
Oficialul a subliniat ca deciziile luate de rusi nu trebuie sa ne ingrijoreze: „Va trebui sa ne obisnuim, sa privim cu calm si detasare, pentru ca putem sa acoperim aceste reduceri. Nu exista niciun risc real ca populatia din Romania sa fie afectata de evenimentele care ar putea aparea la noi, chiar si in cazul in care vom avea o iarna foarte aspra”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *