Cum a reusit Ungaria sa reduca pretul la gaze

0
44
Cum a reusit Ungaria sa reduca pretul la gaze
Cum a reusit Ungaria sa reduca pretul la gaze

Guvernul ungar a introdus incepand de anul acesta o serie de masuri pentru a reduce cu 10% pretul facturilor la utilitati – electricitate, gaze si incalzire – costurile urmand sa fie suportate de catre companiile de energie, scrie Thomson Reuters.

In acelasi timp, parlamentul ungar a aprobat o lege pe 14 martie prin care entitatea de supraveghere a energiei obtine autoritatea de a stabili preturile la electricitate si gaze naturale, firmele de utilitati neavand dreptul de a contesta pe cale legala deciziile noii autoritati de supraveghere, informeaza CNBC.

Pentru a putea implementa reducerea, autoritatile de la Budapesta au restructurat autoritatea de reglementare a energiei si au schimbat legislatia pentru a preveni posibilitatea companiilor furnizoare sa transfere asupra consumatorilor costurile reducerilor.

Restructurarea autoritatii de reglementare a energiei din Ungaria (MEH) a fost reglementata printr-o lege aprobata intr-o sesiune extraordinara care a avut loc pe 14 martie 2013 si a intrat in vigoare din data de 4 aprilie 2013. Noua institutie rezultata – Autoritatea de Reglementare Ungara a Energiei si Serviciilor Publice, o entitate independenta, va supraveghea sectorul energiei electrice, gazele, incalzirea, apele potabile si menajere.

„Noua autoritate va avea puterea de a emite ordine si va raspunde numai in fata legii si a Parlamentului. Prin restructurarea autoritatii de reglementare, guvernul vrea sa previna contestarea in tribunal a deciziilor care afecteaza taierea costurilor si sa limiteze cazurile semnalate la Curtea Constitutionala impotriva ordinelor emise de noua autoritate de reglementare”, scrie avocatul Kinga Hetenyi de la Schoenherr Attorneys pe site-ul Cogeneration&On-Site Power Production.

Ungaria a schimbat de asemenea, si constitutia tarii, limitand autoritatea Curtii Constitutionale. Aceasta decizie a afectat forintul care a scazut la minimul ultimelor 9 luni in raport cu euro.

Principalele companii din energie care activeaza pe piata ungara sunt straine: RWE si E.ON AG din Germania si companiile franceze GDF si EDF.

Partidul aflat la guvernare, Fidesz, planuieste sa introduca o reducere de 10% si la tariful apei potabile si menajere incepand de la 1 iulie 2013. Un proiect de lege a fost deja depus pe 13 martie in Parlament in acest sens. Propunerea ar limita inca o data preturile deja scazute de la 31 ianuarie 2013 la 90%.

Taierile de preturi la utilitati fac parte dintr-o serie de masuri interventioniste si politici mai putin ortodoxe ale guvernului ungar din ultimii trei ani, printre care se numara si impunerea celei mai mari taxe din Europa asupra sectorului bancar si energiei eoliene, retail si asupra companiilor telecom.

Anul viitor in Ungaria vor avea loc alegeri. Primul ministru Viktor Orban si-a pierdut din popularitate in urma perioadei de austeritate si a somajului ridicat. Preturile la gaze si la curentul electric reprezinta puncte de interes politic. Viktor Orban a declarat ca vrea sa transforme serviciile de distribuire a energiei catre populatie intr-o activitate non-profit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here